Gabriel MANȚĂ

Ce aproape am fost de încă un aur la Olimpiadă, ar fi fost prima medalie la sporturile ”pe uscat”! Asta deși pe sportiva noastră de la haltere o cheamă Cambei, Mihaela Cambei, un nume predispus la glume facile, dar bine că am auzit de el în acest context fericit. Să ne bucurăm de argint, să-l prețuim la adevărata valoare, așa cum îl prețuiește sportiva însăși. Să ne uităm la gimnastică pentru a ne da seama ce traumă înseamnă ratarea unei medalii de bronz... Dar, înainte de a vorbi despre nedreptatea suferită de Sabrina Voinea, aș zice că drama Anei Bărbosu este încă și mai mare. Știu că e vorba de două românce, că noi ne-am bucura pentru oricare din ele dacă ar recupera medalia pentru România, însă la nivel personal Ana nu va uita prea curând, poate niciodată, cum a trecut de la extaz la agonie în câteva clipe, doar pentru că un regulament tâmpit permite așa ceva. Aș vrea să vă spun că știu foarte prin ce trece această sportivă, dar și că regulamentele tâmpite nu sunt doar apanajul altora. Avem și noi faliții noștri, ba chiar la nivel de educație, ba chiar călcând în picioare sentimentele unor copii. Se întâmplă tot la Olimpiade, dar de-alea școlare, unde actualizările vin după zile întregi în care unii copii se știu deasupra liniei, iar brusc află de punctaje ajustate, uneori la modul uriaș. Din ce am citit, la Olimpiada cu 5 cercuri, la disciplinele la care se admit contestațiile, dacă acestea se rezolvă pozitiv, practica este să se acorde medalia ex-aequo, adică nu este deposedat de titlu nici celălalt sportiv, care n-are nicio vină pentru greșelile arbitrilor.  Asta dacă se rezolvă cu celeritate, până să se închidă Olimpiada, întrucât există la TAS o comisie de judecători alcătuită anumit pentru această competiție. Altfel, din ce am citit pe site-urile de specialitate, dacă dreptatea vine târziu, după luni de zile, de exemplu, ”mori” cu dreptatea în mână. Deci greșelile arbitrilor nu sunt pe același palier cu ale sportivilor, care pot fi oricând deposedați de medalie dacă se află și se dovedește că s-au dopat. Cam așa funcționează justiția sportivă, însă nu s-ar fi ajuns aici dacă s-ar fi apelat la tehnologie, ca în atâtea alte discipline. Gimnastica e considerată însă disciplină artistică, e cu grație, nu cu senzori, numai că strict în aceste cazuri de suprapunere pe tușă, tehnologii similare celor de linia porții sau de ofsaid, cum e la fotbal, ar fi fost salutare.