În sfârșit, m-am lămurit: şi în acest an, până la constituirea grupelor din competiţiile propriu-zise, se retrogradează dintr-o cupă în alta,de categorie inferioară. Am aflat asta în timp ce urmăream meciul lui FCSB contra lui Maccabi Tel Aviv, când comentatorul ne-a explicat că prin această victorie, chiar dacă ar aurma înfrângerea în dublacu Spartă Praga, FCSB tot va intra în grupele din Conference League. După aceea, cred că nu mai există ideea de transfer / retrogradare de la Champions' League spre Europa sau Conference League. FCSB a jucat mizerabil, până şi cei mai "șmecheri" din teren, niște bagabonți care s-au plimbat şi pe la reprezentativă,la Europene demonstrând că nu sunt altceva decât niște rebuturi fotbalistice, incapabile să facă măcar un dribling ori să tragă un șut cât de cât periculos. Echipa asta nu ar face față în liga a IV-a britanică, fiindcă în liga a III-a am văzut-o pe Portsmouth,care avea măcar două clase peste panarama asta de la București. Corvinul, deși eliminată... nu este eliminată! Cică mai are şi ea şansă,ca în competiţiile de canotaj: intrăîn recalificări, tot aşa: pentru Conference League! În ceea ce o priveşte pe Craiova, nicio surpriză: acolo continua fiţele, micile războaie interne şi municipale, golanii ăia au alte preocupări decât jocul în sine. Bine că se cară Mitriță, cel care mie mi se pare că e capul tuturor răutăţilor. După evacuarea ăstuia, poate să înceapă reconstrucția... dacă mai sunt goniți încă vreo doi-trei maimuţoi fiţoşi. O surpriză cu adevărat plăcută a fost CFR Cluj. Am îndoieli că merge până la capăt, totuşi... cine ştie? Doamne ajută! În principiu, suntem în grafic: una a plecat, ar mai fi două, după mine. Ce bine ar fi să greșesc eu!