A început Olimpiada și oficial, că oricum unele discipline furaseră startul. Festivitatea de deschidere a fost uimitoare, valorificând cam tot ce înseamnă istorie și cultură franceză, dar și tradiție olimpică. Că a stârnit și controverse, aș zice cu atât mai bine. Decât conformisme, mai bine provocări (oricum mai bine decât marasmul FCSB din meciul cu Oțelul, nu?). Putem oricând alege ceva ce ne-a plăcut, e imposibil să nu fi fost ceva. De exemplu, defilarea delegațiilor pe Sena, în vapoare și vaporașe, va fi ceva care va rămâne pe viață pentru sportivi, indiferent de performanța lor sportivă. Am văzut acolo multă emoție autentică. Și pentru mulți privitori va fi la fel. Apoi, la momentul de recunoaștere a simbolurilor adevărate din sportul olimpic, România a fost acolo, în mâna aceea de oameni aflată în ambarcațiunea de pe Sena. Nadia, cine alta?! Iar în ce privește partea artistică, aș spune doar că momentul cu Celine Dion a fost maiestuos.
Ploaia, omniprezentă la ceremonia de deschidere, a continuat și a doua zi, sporturile sub cerul liber având de suferit. Dar dacă unele merg înainte și pe ploaie, cum ar fi ciclismul, tenisul este mai pretențios. Doar cele două arene cu acoperiș, Lenglen și Chatrier, puteau găzdui meciuri, iar aici jucătoarele românce au fost la loc de cinste. Sigur, nu neapărat din motivele pe care ni le-am fi dorit, dar tot a fost ceva deosebit să vedem toate jucătoarele noastre evoluând în serie, în fața unor tribune pline. Tragerea la sorți nu ne-a avantajat, astfel că Irina Begu a avut-o în față pe Iga Swiatwk, nimeni alta decât liderul mondial la zi, triumfătoare anul acesta chiar acolo la Roland Garros, și chiar în finală cu Paolini, adversara la Olimpiadă pentru... Ana Bogdan! Fetele noastre s-au luptat, dar în afară să ducă în prelungiri câte un set n-au izbutit. A urmat Jaqueline Cristian, care scăpase de Rîbakina, retrasă din motive medicale, dar adversara repartizată era o franțuzoaică redutabilă, Caro Garcia. Ei bine, ”franțuzoaica” noastră, după prenume, s-a dovedit mai tare decât a lor, câștigând cu revenire, după ce pierduse primul set! La dublu se va fi jucat aseară târziu, în timp ce turul secund la simplu e programat azi, a noastră văzându-se cu Kerber. Allez, Jaqueline!