Ieri s-a dat startul Jocurilor Olimpice, ediţia franţuzească, deşi deschiderea oficială va avea loc tocmai mâine, prilej cu care se zvoneşte că superstarul chemat să cânte este Lady Gaga, pe care nişte paparazzi hipercalificați au recunoscut-o, deşi se deghizase. Primele competiţii din calendarul evenimentului sunt cele de fotbal şi de rugby în 7, un sport de o frumuseţe cu totul excepţională, în care spectacolul este neîntrerupt pe parcursul celor 2 reprize de câte 10 minute fiecare, şi în care ieri am văzut echipa din Fiji, dublă campioana olimpică, administrându-i Uruguay-ului nu mai puţin de 40 de puncte, într-un joc năucitor de frumos. Prima partidă de fotbal le-a adus faţă în faţă pe Argentina şi Maroc, un meci în care orice om normal ar fi mers pe mâna Argentinei, actuala campioanămondială. Da, sigur că între echipa"mare" şi cea de la Olimpiadăsunt diferenţe semnificative, însă mi-era greu să cred că Marocul poate produce mai mult decât o rezistență rezonabilă până la un punct, după care logic ar fi fost caArgentina să zburde pe teren. Însă prima repriză s-a încheiat cu 1-0 pentru Maroc, care zău că mai putea înscrie încă unul sau chiar două goluri. La reluare, în locul nebuniei aşteptate din partea Argentinei, am mai văzut un gol marocan, iar situaţia a devenit dramatică pentru sud-americani... şi cred că şi pentru pariorii din lumea întreagă! Din acest moment, echipa africană a început să tragă de timp într-un fel aproape grotesc (dar cumva de înţeles...),iar argentinienii să se precipite spre poarta adversă. A venit primul gol, iar egalarea părea să nu se mai producă, cu toate cele... 15 minute de prelungiri acordate! Iar când timpul tocmai expira, adică se intrase deja în minutul 106, Argentina a reuşit egalarea, după ce în aceeaşi fază lovise de două ori barele! Argentina a smuls un 2-2, după un meci minunat, care poate i-o zgâlţâi pe ăştia ai noştri care încă mai cred căfotbalul la un anume nivel este un sport de căcănari, în care 1-0 sau 0-0 sunt scorurile cele mai fireşti.