Nu știu cum e la dumneavoastră, dar mie îmi e greu să mă conectez la fotbalul curent, după ceea ce ne-a oferit turneul final al campionatului european recent încheiat. Nu adaug și Copa America, aceasta a fost ceva exotic, probabil trebuia să mai descoperim America încă o dată. Totuși, se poate face o paralelă între Ronaldo și Messi, rivalitatea care ne consumă chiar și când alți fotbaliști fură prim-planul. Marii corifei ai anilor din urmă au avut o contribuție modestă, asta ca să fim rezonabili. Cunosc teoria cu greutatea prezenței lor în teren, dar cumva aceasta e valabilă și în sens invers, adică inhibă exprimarea colectivă. Să nu uităm, Ronaldo devenise deja o piatră prețioasă greu de dus încă de la Mondialul trecut. Deși de atunci s-a trecut și prin episodul Manchester United, urmat de exilul în fotbalul arab, lusitanii au revenit la această dependență, care a inhibat, odată în plus, orice inițiativă de promovare a fotbaliștilor din noul val. De fapt, cine oare a avut fotbaliști dintr-un așa-numit nou val, în afară de Spania? Răspunsul poate fi dureros, dar reprezintă realitatea: Nimeni! Singura națională care mai propune ceva este de pe celălalt continent, și anume Brazilia. Doar că aceasta nu are un ”delaFuente”, așa că se așteaptă de la impresari să descopere talente noi. E drept, aceștia nu dezamăgesc, marile cluburi europene zic mersi. Revenind la cei doi, nici Ronaldo, nici Messi n-au afirmat explicit că se retrag, doar au făcut aluzii, probabil cu dorința nemărturisită de a fi implorați să rămână. Tendința aceasta este mai vizibilă în cazul lui Messi, nu numai pentru că acesta este mai tânăr, ci și pentru că Argentina n-a pierdut încă. În timp ce Portugalia își linge rănile, Argentina adaugă Copa America lângă trofeul mondial. Dar dacă punem față în față cele două competiții continentale, Europa iese în față, de departe. Poate și pentru că sud-americanii se pricep de minune să se anuleze între ei. Urmează un sezon foarte interesant, cu transformarea cupelor europene, marile cluburi jucând la două capete: ori va fi un mare succes din care se va câștiga la unison, ori va fi un motiv de readucere pe tapet pentru acea Super Ligă a Europei.