Doru POPOVICI

Le mulţumesc tuturor cititorilor acestei rubrici care m-au felicitat pentru pronosticul de pe la începutul Campionatului European, când am spus că indiferent ce mici sau mari surprize vom avea pe parcurs, campioana se va alege tot dintre cele vreo 4 supraputeri continentale: Spania, Franţa, Anglia, Germania. Cuuummm? Nu m-a felicitat nimeni!? Nici măcar vreunul din deştepţii pământului care m-au înjurat de toate alea când am spus că România nu va face niciun punct, de parcă ei toţi, fără excepţie, fuseseră nişte Nostradamuși, iar eu singurul tâmpit de pe Terra? Ei, acu', că s-a terminat tărăşenia, şi ne-am vindecat oarecum de isteria colectivă, tot vi se mai pare că România a făcut mari vitejii şi că Ianis trebuia să joace alaltăieri la Berlin şi nu pe ringul de dans!? S-avem pardon: între ceea ce s-a jucat în ultimele tururi, cam de prin sferturi încoace, şi debandada perfectă din jocul alor noştri distanţa este galactică. Să nu ne amăgim: drumul până la Campionatul Mondial este lung, este greu şi nu ştiu cât noroc vom mai avea pentru a-l străbate. Cădupă joc, nu cred că avem şanse. Finalale-a adus, parcă programat, pe cele mai în formă echipe din elita despre care vorbeam, Spania şi Anglia, iar rezultatul reflectă superioritatea actualei campioane: a practicat un joc plin de imaginaţie, spectaculos, iute, o plăcere pentru ochiul privitorului. Anglia poate invoca ghinionul care a privat-o de egalare spre final, însă în ansamblu jocul ei a fost mai slab, parcă nefiresc de temător. A fost un turneu frumos, câştigat de cine avea tot dreptul. România şi-a depăşit condiţia, chiar nu s-a făcut de râs şi a lăsat loc de speranţe pentru următoarele competiţii. Peste toate, a readus iubirea pentru echipa reprezentativă în rândul suporterilor, iar asta nu-i deloc puţin. Bravo!