Gabriel MANȚĂ

S-o bag pe-aia răsuflată cu calculele hârtiei? Da, Spania și Anglia erau favorite în fața Franței și respectiv Țărilor de Jos, dar multe se puteau întâmpla. Chiar și scenariul a fost identic în cele două semifinale, cu deschidere de scor outsiderii, cu întoarcere de rezultat favoriții, ba chiar în 90 de minute, ceea ce e cu adevărat remarcabil. Cu câteva mențiuni. Spaniolii au balansat scorul până la pauză, mai întâi cu acel golazo al junelui Yamal (17 ani mâine!), apoi cu o deviere consistentă a lui Koundè la șutul lui Olmo, care la limită n-a fost considerată autogol. Anterior, Mbappè contribuise cu centrarea decisivă la golul francezilor, cam puțin pentru el, dar trebuie să citim printre cuvintele la care pare că se pricepe, ”cocoșii” au avut acum alt tip de jucători, care nu excelează la pase între linii, deci Mbappè s-a văzut privat de principala sa calitate, viteza. Chiar și la ultima variantă de PSG s-a văzut acest lucru, duse fiind vremurile când era jucat de Messi și Neymar. Cealaltă mențiune este pentru Anglia, care punctează iarăși la potou, de data asta cu un gol al rezervei Watkins, de la Aston Villa, dar ce gol de număr 9, nemaipomenit! Așa se face, numărul minim de atingeri, dacă se poate chiar niciuna, înainte de finalizare. N-ar strica să i se pună golul ăsta pe repeat lui Drăguș al nostru. Și iat-o iarăși în finală pe Anglia, favorita mea de dinaintea turneului, care m-a exasperat pe parcurs, dar asta e, a ajuns aici, rămân cu ea. De altfel, se știe că finalele au încărcătură aparte, nu știi când și cum se deschide/închide robinetul cu potențial.

Peste ocean, la Copa America, ”Nebunul” Bielsa n-a putut duce Uruguayul în finală. După ce cu Brazilia rezistase pe final în 10 oameni, de data asta ai lui n-au putut nici măcar egala Columbia cu om în plus o întreagă repriză. Avem așadar finală Argentina – Columbia, cu prima în postura de a-și apăra trofeul. Întrebarea e: se va activa în sfârșit Messi sau tot 11 metri?

Cât despre Wimbledon, continuă să cadă adversarii ca muștele în jurul lui Djokovic, ultimul fiind De Minaur. În semi îl primește pe Musetti, teoretic un jucător care nu-i rezistă. Italianul are floricele și variație, dar pe termen lung, adică 3 din 5, trebuie și o anume duritate, mai ales în fața lui Djokovic. Dincolo, Medvedev și-a luat revanșa cu un Sinner instabil pentru finala pierdută la AO, dar azi îl are în față pe Alcaraz, singurul în afară de sârb care arată hotărât și stăpân pe mijloacele sale. Spre o reeditare a finalei de anul trecut?