Doru POPOVICI

Nu, nu m-am lăsat contaminat de valul naţional de entuziasm şi nu văd în echipa României pe viitoarea campioanăeuropeană. Trebuie însă să recunosc că prestațiile Naţionalei noastre au fost mult peste ceea ce aşteptasem eu de la băieţii ăştia, iar prin comparaţie cu alte reprezentative, unele chiar cu pretenţii, România a arătat chiar bine în cele două meciuri pe care le-am văzut până acum. Evident că în momentul când veţi citi această rubrică se va fi disputat şi cel de al treilea meci din faza grupelor, iar România îşi cunoaşte deja adversarul din optimile de finală, o fază la care nici nu visam când au început preliminariile, dar la care am început să sperăm după ce ne-am aflat adversarii din grupă, unii chiar abordabili. Nu am pierdut decât o repriză live (pe care am văzut-o însă înregistrată în aceeaşi zi) din tot turneul şi pot să spun că România nu a jucat nici mai urât, nici mai prost decât multe dintre celelalte 23, inclusiv cele care trag la titlul continental. Spuneți-mi, vă rog, dacă v-a plăcut măcar vreo bucată de repriză din meciurile Franţei sau Angliei. De Italia, deţinătoarea trofeului, ce să mai vorbim? Spania şi Portugalia mai au câte o sclipire, dar pe ansamblu, jocul lor suferă profund. Partea proastă în toată tărăşenia e că în fazele finale le vom vedea tot pe astea, iar titlul îi va reveni cu certitudine uneia dintreele. România? Cum, de ce? Fiindcă ei sunt obişnuiţi cu aerul tare al performanţei înalte, cam au conştiinţavalorii,dar şi tupeul generat de asta, că au rutina partidelor decisive în care dacă ratezi o dată (cum am ratat noi de două ori în meciul cu Belgia) s-au dus toate: gloria, trofeul, banii! Să fim fericiţi că am trecut de grupă, poate avem parte şi de un sfert de finală, dar indiferent de ce va fi, marele câştig a fost iubirea reînnoită a naţiei pentru echipa care chiar a fost reprezentativă. Depinde doar de ea cadragostea să nu se ofilească din nou.