Gabriel MANȚĂ

În vremea asta în care meciurile de fotbal curg zilnic, David Popovici înșiră niște rezultate uluitoare, de nivelul celor care l-au propulsat în elita înotului mondial. Poate că lipsa asta de atenție îi priește. Nu se află în lumina reflectoarelor și uite că își vede liniștit de treabă. Nu același lucru se va întâmpla la Olimpiadă, acolo presiunea va trebui gestionată. Dar să-l lăsăm pe David să se scalde în apele lui și să rămânem la ale noastre. Toată lumea își face planuri pentru sâmbătă, de data asta ne ajută și ora, 10 seara, astfel încât se va putea urmări meciul cu Belgia în condiții omenești inclusiv în parcarea de lângă Ateneu sau în alte ”insule” organizate pentru exersarea emoțiilor colective. Experiența trăită la victoria cu Ucraina a fost depășită tocmai pentru că a fost vorba de victorie, altfel se putea isca lesne o revoltă. Cele peste 40 de grade Celsius resimțite în majoritatea locației, mai ales în partea lipsită de umbrele, care într-adevăr ar fi obturat ecranul, au făcut ca noțiunea de coadă la punctele de hidratare să nu mai existe! Erau efectivi îmbulzeli care amplificau senzația de sufocare pentru cei care se aventurau. Dar poate că ăsta a fost sacrificiul ăla la care suntem predispuși psihologic transgenerațional, că doar știm din balada meșterului Manole că pentru a realiza ceva sacrificiul e inevitabil. Nu mă luați prea în serios, deși sunt oameni care studiază chestiile astea, eu fac mai degrabă haz de necaz. Problema locului în care se va vedea meciul de mâine este reală în București și cred că așa e peste tot. Nu mai găsești locuri pe niciunde, trebuie să apelezi la latura afectiv-comercială de client vechi și nici așa nu ești sigur. În cele din urmă, putem vedea meciul și acasă, însă e clar că unora ne e dor de sentimentele și manifestările de pe vremuri, iar alții sunt dornici să le trăiască pentru prima dată. Și acum concret: vom prelungi momentul magic și în confruntarea cu favorita grupei, mai ales că aceasta vine rănită în orgoliu? Iarăși, inima îmi zice că trebuie să sper. În definitiv, nu e ultimul cartuș pentru Belgia, iar pentru noi un egal e parfum.