Gabriel MANȚĂ

Săptămâna trecută ziceam că inima îmi spune să sper. Cu mintea nu prea găseam argumente, deși Dan Petrescu încercase ceva, spunându-ne că la turneul final vom întâlni echipe mai bune, care ne vor ataca, spre deosebire de Bulgaria și Liechtenstein, iar asta ne-ar conveni. Putem fi de acord, dar de aici până la acest 3-0 cu Ucraina e un drum prea lung pentru a sta doar în această explicație. Pentru că și noi am atacat, n-am frecat mingea aiurea ca în alte meciuri, ceea ce chiar este vestea cea mai bună de la acest turneu final. Bijuteria lui Stanciu a venit în urma unui pressing în zona careului, care l-a făcut pe Lunin să degajeze greșit. Și apropo de Stanciu, am făcut un experiment: am întrebat în jurul meu (am văzut meciul lângă Ateneu – cea mai proastă idee!) la ce echipă de club joacă. De fapt, inițial n-a fost un experiment, nici eu nu știam. Răspunsul a fost aproape general – ”la arabi”. Este și acesta un indiciu care nu te lăsa să fii optimist, cum să nu știe suporterii unde joacă nimeni altul decât căpitanul naționalei?! Dar execuția de la gol anulează orice îndoială, mă bucur pentru el că și-a dat ocazia să se simtă cu adevărat fotbalist, pe final de carieră, căci acestea sunt momente de care mulți nu au parte. Iar acel gol a deschis calea pentru un festin neașteptat nu numai de noi, ci de lumea fotbalului, aș zice. Apoi, Răzvan Marin a tras cu o încredere care deja îl părăsise pe portarul Realului, iar Man a slalomat cu dezinvoltură printr-un careu suprapopulat pentru a-i oferi lui Drăguș acea minge în fața porții. Una peste alta, acest rezultat arată că Edi Iordănescu a ales bine. Nu mai pomenește nimeni de Mitriță.

Victoria noastră n-a rămas singura surpriză a grupei, căci seara o altă victimă condamnată s-a răsculat și a învins favorita! Cu un portar norocos, Slovacia și-a păstrat poarta intactă după ce o perforase pe cea a Belgiei. Aceste rezultate duc deja la un calcul simplu: indiferent de rezultatele din etapa a doua, România și Slovacia s-ar putea califica la braț cu un simplu egal între ele! Doar dacă am pierde și noi, și slovacii meciurile secunde la niște scoruri neverosimile, respectivul egal n-ar mai fi suficient. E doar o idee, să ne vedem noi de treabă în partida cu belgienii, că poate nu mai avem nevoie de calcule. Totuși, până sâmbătă lăsați-mă să cochetez cu această idee, de a fi aproape calificați după primul meci!