Doru POPOVICI

Nicolae Stanciu este căpitanul echipei reprezentative a României. Pe spate poartă(după mine, absolut fără justificare) numărul 10, care de obicei îi revine creatorului, coordonatorului de joc, play maker-ului, cum se spune în ziua de azi, când până și analfabeții în limba maternă știu vorbe englezești. Purtători ai acestui număr au fost și Dobrin, și Hagi, așa că nu avem cu cine-l compara pe băiatul ăsta. Cât privește chestia cu banderola de căpitan la Națională, și aici ar fi de discutat, dar dacă și Chivu, și Mirel Rădoi au purtat-o, atunci... să fie primit (ă)! Dacă din întreaga carieră, deja exagerat de lungă, a lui Nicușor Stanciu la echipa reprezentativă vă amintiți măcar o realizare remarcabilă (în afară de penalty-ul ratat în 2016, contra Muntenegru, în prelungiri, la scorul de 1-1, în chiar primul meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, prilej cu care ne-a îngropat definitiv!) vă rog să mi-o comunicați și mie, ca să-mi cer scuze de la împiedicatul ajuns căpitan al reprezentativei care pentru el nu înseamnă absolut nimic! Se vede asta din atitudine, din lehamitea cu care joacă mereu, din grijade a-și menaja la Națională prețioasele-i copite, care îi aduc bani de la echipele de club unde joacă. După ce i-a păcălit pe cehii și de la Sparta, și de la Slavia Praga, pe belgienii de la Anderlecht, pe arăboii de la Al-Ahli și acum de la Damac, ba și pe chinezoii de la Wuhan, pe nicăieri nu s-a lipit mai multișor, fiindcă nimeni n-are nevoie de leșinați și de letargici. Problema e că după ce că n-a jucat nimic toată viața, domnul Stanciu se simte lezat de cele vreo două fluierături și huiduieli de după meciul de rahat cu Bulgaria. Da' ce-ai vrea, măi Nimeni, să-ți aplaudăm letargia, să-ți facem statuie? Măi amorțitule, cine crezi tu, măi, că ești? Că fotbalist chiar nu pari.