Doru POPOVICI

În literatură și în cinematografie, finalurile fericite erau cândva extrem de apreciate, ceea ce nu se finaliza cu un "happy end(ing)" fiind de regulă disprețuit de majoritatea doamnelor casnice care visau numai zâne și feți frumoși. În timp, zânele au cam dispărut, feții frumoși au fost înlocuiți cu feti tatuați, iar finalurile fericite de regulă rămân suspendate, dacă nu cumva degenerează în tragedii. În sport, marile povești de iubire ("câine până la moarte", "sânge vișiniu prin vene", "Craiova, eternă iubire" și alte asemenea ziceri care nu mai au niciun suport în ziua de azi) au suferit și ele transformări radicale, ceea ce de obicei începe ca dragoste (presupus eternă, desigur) la prima vedere transformându-se, uneori după doar câteva etape, în regrete (tot eterne, asezonate cu durere, întristare și suspin!) și blesteme reciproce. În acest sezon care mai are nițel până să se încheie, două asemenea iubiri s-au înfiripat, însoțite de declarații, speranțe și promisiuni: Hagi - Alaves și Dragusin - Tottenham. Destinele lor oarecum asemănătoare i-au purtat pe meleaguri nebănuite: pe Ianis din Scoția în Spania, pe Radu din Italia în Anglia, unde se presupunea că se vor afirma și vor deveni piese de bază la echipele lor. Nu disec aici de ce au ajuns să frece băncile cu propriile dosuri. Sigur e că, atunci când ne așteptam mai puțin, i-am văzut, alaltăieri, aproape uimitor, titulari în meciuri împotriva celor mai bune echipe din campionatele respective, ba chiar și din lume: Real și Man City. Ianis a jucat încântător, cu 3 șuturi senzaționale, apărate însă de cel mai bun portar din lume, Courtois, dar și cu o încercare de la vreo 60 de metri, exact ca ta-su pe când era la Real! Radu a jucat exact, aproape fără fisură, ba a și salvat echipa de un gol ca și făcut în ultima secundă a primei reprize. Zău că băieții ăștia, titulari siguri la Euro, au un final fericit de sezon, ceea ce chiar îmi dă speranțe.