Doru POPOVICI

Nu ştiu dacă înainte de pronunţarea verdictului în cazul Halep aţi dat peste comentariile mele din această rubrică. În câteva rânduri am atacat subiectul, în funcţie de ce elemente noi au intervenit. Iar în momentul când chiar s-a dat sentinţa, Simona Halep, într-un entuziasm pe care nu i-l bănuisem vreodată (dar pe deplin justificat de ieşirea de sub presiune),ne-a turuit cum că e pregătită de revenire, că e cu antrenamentele la zi, că vrea să revină în clasament, să participe cu naţionalaRomâniei la Billie Jean King Cup şi să ia parte şi la Jocurile Olimpice. Mi s-a părut cam mult, dar mi-am zis că poate ştie ce spune şi pe ce mizează, doar presupusa prezențăla Naţională părându-mi-se în neregulă, din moment ce Simona a fugit toată viaţa ei de Naţională cade Satana. Ulterior, totul a devenit de râs sau de plâns, depinde cum te poziţionezi faţă de spusele ei. Iar România a jucat entuziasmant fără ea, dar şi fără Sorana Cîrstea, altă fandosităcând e vorba de jucat pentru ţară. De neînţeles mi s-a părut ce au declarat după victoria Naţionalei şi calificarea la turneul final atât preşedintele federaţiei,cât şi Horia Tecău, căpitanul echipei, anume că pentru turneul final le aşteaptă pe Sorana şi pe Simona. Băi, chiar nu vă e niţel ruşine de Jaqueline Cristian şi de Ana Bogdan? Între a avea obraz şi a urmări nişte interese meschine, chiar alegeţi a avea tot atât obraz cât Simona şi Sorana, adică deloc!?