... iar arbitrii se arată a fi elemente tot mai dușmănoase! Cu această parafrază a unei cunoscute poezii proletcultiste, asistăm la agonia ultimului club aflat la cheremul unui dinozaur de Ilfov. Este vorba despre FC Voluntari și respectiv despre primarul Pandele, tartorul respectivei localități. Dar nu numai la nivel de localitate, ci și de județ, el fiind capabil, acum 4 ani, să impună un deputat PSD de Ilfov, pe fostul kickboxer Daniel Ghiță, pe care îl recomanda doar susținerea deșănțată, pe rețelele sociale, a nevestei lui Pandele. Aceasta pierdea acum 4 ani primăria capitalei, dar acum se trezește nominalizată din nou, la potou (n-am găsit altă rimă), deși nu demult și-a dat demisia din funcția de ministru în urma scandalului ”azilelor groazei”, aflate taman în localitatea pe care o păstorește soțul Pandele! Asta ca să vă dați seama la ce nivel a ajuns încrengătura potentaților mufați la bani publici. De care beneficiază și clubul FC Voluntari. Acesta a supraviețuit unui meci acasă în care a primit un cartonaș roșu în prima repriză, mai degrabă forțat, dar ocupanta ultimului loc, Craiova lui Mititelu, nu a reușit să valorifice respectivul avantaj. Asta înseamnă că juveții ”mititei” pierd șansa părăsirii ultimului loc și foarte probabil vor rămâne acolo. La câți antrenori a schimbat Mititelu, poate ar trebui să ia în calcul schimbarea finanțatorilor, dacă nu chiar desființarea. Al doilea meci cu retrogradarea pe masă a fost Botoșani – Dinamo, unul cu multe evenimente. Gazdele au deschis scorul printr-un autogol de autor (dinamovistul de Moura), apoi alb-roșii au reușit să înscrie, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid strâmt, deși problema nu era la linii, ci la cine a atins ultima dată mingea. A mai fost și un penalty ratat de oaspeți, dar egalul a fost consemnat totuși pe tabelă ceva mai târziu. Mitanul s-a încheiat cu un cartonaș roșu pentru ”câinii roșii”, aceștia nereușind să conserve rezultatul în repriză, spre deosebire de ”voluntarii” de mai devreme. De-acum fiecare meci e cu spatele la zid.