Așa cum prevedeam, iată că play-out-ul ne oferă povestea și chiar suspansul care lipsesc din play-off. Dinamo, după ce se plasase bine înainte de ultima turnantă, adică înainte de play-out, pierde puncte în prelungiri pentru a doua etapă la rând! După victoria ratată cu Petrolul, în urma acelui ”prea puțin pentru un penalty”, dar acordat, iată că Oțelul le suflă dinamoviștilor, la potou, și punctulețul acela pentru care trudiseră un meci întreg. Astfel, Dinamo rămâne cu un singur punct după trei etape, ca și Poli Iași, ca și Craiova lui Mititelu. O singură echipă e mai slabă de atât, adică pe zero absolut, iar din păcate pentru Dinamo, aceasta nu e din play-out: Rapid! Iar acest ”din păcate” se prelungește pentru alb-roșii, întrucât Comisia de Recurs a menținut decizia inițială de interzicere a publicului la meciurile considerate acasă, în urma violențelor de la meciul cu UTA. Prostiile se plătesc, uneori prea scump, uneori colateral. Flacăra speranței încă mai pâlpâie în tabăra dinamovistă, întreținută de rezultatele unor contracandidate. Meciurile directe vor fi adevărate finale.
Apropo de cea mai slabă echipă de după sezonul regulat, coafura lui Bergodi rezistă. Asta în timp ce fosta sa ”victimă”, adică acea FCSB masacrată cu 4-0 în ultima etapă a sezonului regulat, are un parcurs în oglindă, trei victorii din trei etape. Iar dacă prestația Rapidului nu are echivalent în tot campionatul, culmea, are FCSB! Este vorba taman de învingătoarea lui Dinamo, adică Oțelul lui Dorinel. Astfel, asistăm la un adevărat duel pentru șefia play-out-ului, purtat între foști componenți ai ”generației de aur”, acum în postură de antrenori: Neluțu Sabău la U Cluj și Dorinel Munteanu la Oțelul. Flerul îmi spune că dintre ei se va alege ”campionul”, deși deocamdată cei doi se află la un punct în urma precursorului lor de generație, Mircea Rednic de la UTA.