Se întâmplă lucruri interesante în sportul mondial, tocmai s-a luat o decizie care va propulsa recordurile în atletism la probele de săritură în lungime și de triplu salt. Se elimină călcarea pragului la bătaie, instituindu-se o zonă în locul obsesivei linii albe. Cine a încercat vreuna din aceste probe știe că lupta din mintea săritorului se purta între a nu călca pragul și a nu face bătaia prea departe, astfel încât să piardă centimetri importanți la măsurarea săriturii. Iată că în epoca digitalizării cineva s-a gândit și la acest domeniu, și bine a făcut. De-acum, s-ar putea spune că și pentru săritorul care nu sare în înălțime limita este cerul!
* * *
Luni seară s-a încheiat etapa a 26-a din sezonul regulat al campionatului nostru cel de toate etapele, cu un 0-0 sărac în fotbal între U Cluj și FCSB. Deși ”studenții” au fost mult mai aproape de victorie, Nistor ratând un penalty cu revenire, tot ce a putut să declare Becali a fost că e mulțumit de cele 7 puncte avans față de Rapid, ocupanta locului 2, care se vor face 10 după meciul direct din Giulești... Un om care se pretinde credincios ar fi trebuit să știe că păcatul superbiei (în latină) e considerat unul capital. Dar poate că se va convinge pe pielea lui.
* * *
În final, aș dori să răspund unui cititor care a lăsat un comentariu online la articolul de luni. Nivelul de jucător de tenis al lui CTP nu se poate încadra în parametri (pre)profesioniști, atât din cauza vârstei, cât și unei probleme de sănătate care i-a afectat deplasarea. Există însă o clasificare la nivel de jucători amatori în România, CTP figurând din inerție la nivelul 7 din 9. Fără îndoială că a fost un jucător cu potențial, deprinzând tenisul de copil, inclusiv de mingi la un meci de Cupa Davis, pe vremea lui Țiriac și Năstase. Apoi, ca adult, a câștigat de nenumărate ori Cupa Presei. Totuși, vârsta nu iartă pe nimeni, în prezent CTP apelând, din ce am văzut cu ochii mei, la ”baloane” pentru a-și recâștiga poziția în teren, ceea ce l-ar face vulnerabil în fața unui amator de nivel mediu, dar cu mobilitate bună. Desigur, asta nu afectează priceperea sa în teoria tenisului, pe care eu nu i-am contestat-o niciodată. Oricum, zicerea sa că Simona ”merită ce i se întâmplă” este din altă categorie, aia în care victima e de vină.