Doru POPOVICI

Poate nu am reuşit eu să văd, poate n-am deschis ce trebuia şi nici când trebuia, pentru a mă dumiri cum mă-sa poate fi în ofsaid un fotbalist aflat cu vreun metru bun mai spre centrul terenului decât adversarul lui, fundaşul din echipa cealaltă. Concret: e vorba, desigur, despre meciul FCSB - Farul şi despre poziţia de ofsaid fluieratădupă fix 7 minute de analiză a ceea ce se numeşte VAR. Între altele, nimeni nu a reuşit să-mi explice de ce în restul planetei, când se trag liniile alea pentru determinarea poziţiei corecte sau de ofsaid, liniile sunt două subţiri, una roşie şi una albastră, în timp ce la noi apare o singură bandă, lată, roşie şi nerelevantă. Ne-am scumpit oare la tărâţe, caîn zicalapopulară, şi am cumpărat un soft de prin paleolitic!? Ei bine, la meciul pomenit, deşi fundaşul era în spatele liniei de 16 metri, iar atacantul de la Farul clar în faţa ei, deci nu intrase în careu, VAR a decis că era poziţie de ofsaid. Nimeni n-a reuşit să explice până acum limpede şi pe înţelesul oricărui prost (ca mine!) de ce nasul, umărul sau o şuviţă de păr te plasează în joc sau în afară jocului, iar poziţia picioarelor nu! Dintotdeauna, până la inventarea sistemului ăstuia care se dovedeşte tot mai cretin de la o zi la alta, numai poziţia picioarelor conta, iar faptul că erai aplecat cumva sau erai în fandare chiar nu conta: aveai talpa în faţă sau în spatele tălpii adversarului luat în calcul. De fiecare dată, grecoteiul care conduce fără nici o logică arbitrajul din România a găsit explicaţii şi justificări ale aproape tuturor deciziilor tâmpite sau golăneşti luate de subordonaţii săi români, şi de aceea sunt tare curios cum o vaexplicaşi pe asta. Şi, desigur, dacă va trimite întreaga bandă implicată la Parchet sau la oftalmolog ori psihiatru.