Doru POPOVICI

Nu ştiu câţi dintre domniile voastre, cei care citiţi această rubrică, v-aţi îmbogăţit "educaţia" pe maidan, ca mine! Mai mult ca sigur că mulţi nici nu ştiţi ce era acela un maidan: un loc viran, printre clădiri, adesea în buricul oraşului, cum era cel despre care vorbesc aici. Acolo petreceam ore bune în copilăria cea mai fragedă, acolo am învăţat fotbal, acolo am învăţat să merg pe bicicletă, să joc șeptic, să trag cu praştia... ce mai, era centrul universului meu preşcolar! Fotbalul se juca după reguli de maidan: la 3 cornere se dădea "11 metri", adică loviturăde pedeapsă, care se bătea de la 7 paşi, uneori cu călcâiul, dacă se juca la porţi mici şi fără portar. Iar dacă se juca cu portar, trebuia să anunţi că al tău e "portar-înaintaș", adică avea voie să iasă din "careu" (se desenape pământ cu o creangă!) şi să joace în câmp, iar apoi, revenit în propriul careu, avea voie să prindă mingea cu mâna. În fotbalul adevărat, cel care a devenit etalonul, apoi chiar legenda de portar ofensiv, a fost rusul Lev Iasin, devenit model pentru RicăRăducanu al nostru. Ei bine, ăştia erau rari de tot, iar portarul standard era nedezlipit de careul propriu, misiunea lui fiind aceea de a apăra ce se trăgea spre poartă, şi nicidecum să lanseze atacuri, să construiască jocul. Mai mult, pasele spre portar erau blamate de antrenori, întrucât creau un pericol potenţial în caz de pressing. Valoarea unui portar era dată de numărul de goluri salvate, şi nicidecum de câte pase "filtrante" (ptiu!, nu existau, că pe vremea aia oamenii vorbeau normal!) dădea. De la o vreme, văd că portarii sunt notaţi în funcţie şi (sau mai ales) de numărul de acţiuni de atac pe care le generează pasând coechipierilor. De aici, sumedenie de erori, de pase aiurea, de mingi de gol puse pe tavă adversarilor. Aţi sesizat cât de mult s-au îndesit greşelile tuturor apărărilor de când toată lumea are "portar-înaintaș"?