Doru POPOVICI

Pentru cei care au trecut prin școală pe vremea când acolo mergeai ca să înveți, să te luminezi, să reții câte ceva: probabil că și dvs.vă amintiți, din când în când, niște versuri absolut excepționale ale unicatului numit Tudor Arghezi, alcătuite după modelul francezului Baudelaire care a redefinit conceptul de poezie, introducând în vers cuvinte care înainte de el erau inacceptabile în limbajul poetic. Urâtul ca formă estetică este un concept care se transferăcât se poate de lesnicios și de natural în domeniul fotbalului nostru. Iată și dovada, provenită, cum ziceam, din Arghezi: "Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi". Exact versurile astea din "Testament"-ul poetului mi-au venit în minte mai toată săptămâna, în timp ce urmăream panaramele alea de meciuri din Cupa României, o competiție năucitoare, în care se joacă după un sistem perfect idiot, întrutotul potrivit cu ceea ce se vede pe teren: echipe lipsite de titularii ținuți la odihnă, altele fără titularii care și-au oferit etapă de suspendare tocmai în Cupa care nu interesează pe mai nimeni, atmosfera e una de sfârșitul lumii, jucându-se în penumbră (cred că nici nu aprind toate becurile!), ici colo și pe ceață, iar pe mai toate terenurile stăpân absolut e noroiul. Unii chiar se prefac că îi interesează ce se petrece, alții încearcă să ia fața proștilor de suporteri spunându-le că măcar în Cupăjoacă de rup, dacă în campionat sunt ca și retrogradați, chestii d-astea care să justifice banii cheltuiți și aflatul în treabă. Zău că era mai cinstit să fie toți la pomana porcului, în loc să se bălăcească, tot ca porcii, prin noroi. Cât privește versul acela cu "prețuri noi", lăsați, nu e cazul: prețul fotbalului nostru a rămas neschimbat: doi bani!