Doru POPOVICI

Cele mai complicate sunt, desigur, cele referitoare la şansele de calificare ale României la turneul final al Campionatului European de Fotbal, indiferent de rezultatul meciului de aseară dintre Elveţia şi Israel, pe care când scriu această rubrică, la ora 17:00, deci cu aproape 5 ore înaintea startului, nu am cum să îl ştiu, dar cred că Elveţia porneşte cafavorită, Israel nearătând absolut nimic în meciul din Kosovo, ceea ce ne poate crea iluzia că şi noi pornim camari favoriţi în meciul de poimâine. Nu e deloc aşa. Noi nu pornim cafavoriţi nici când în jum'atea ailaltă de teren e Andorra. Am urmărit declaraţiile deosebit de, aş zice, avântate sau temerare, că tâmpite încă nu mă încumet să le numesc, ale jucătorilor şi ale unor oficiali. E din nou un val de entuziasm, de ai putea crede că şi-au luat din nou ghetele Hagi al' bătrân, Dumitrescu, Răducioiu, precum şi că geriatria a făcut un salt uriaş. Nu sunt deloc sigure "victoria şi calificarea", cum gângureşte Ianis Hagi, şi nici că "din 8 în 8 ani ne calificăm", cum grohăie marele profitor al sistemului, Stoichiţă. Sigur că ne dorim cu toţii să vedem România calificată, că ne dorim să participăm din toată inima, să ne bucurăm, să ne consumăm, să înjurăm, să urlăm la final de meci şi poate să mai ieşim pe străzi caîn urmă cu 30 de ani, fiindcă un turneu final la care te uiţi cala film sau cala "Lacul lebedelor" nu are absolut niciun haz. Poate că baftalui Iordănescu-fiul e şi mai mare decât a lui tat'-su, şi că mătăniile pe care i le împrumutăla meciuri ăl' bătrân îşi vor face datoria, fiindcă pe ceea ce ar putea produce în teren împiedicaţii e clar că nu ne putem baza. Doamne ajută!