Doru POPOVICI

Nu pot să mă desprind de gândul că românul pasionat de vreun sport, oricâte nenorociri l-ar năpădi, oricâtămâhnire ar aduna în suflet, oricât de supărat ar fi la un moment dat pe cei care îi năruiesc așteptările și își bat joc de toate speranțele sale, cu primul prilej în care favoriții săi dau un cât de vag semn de trezire, uitătot și o ia de la capăt cu entuziasmul fără frontiere care îl mână în tribune sau în fața televizorului. E cam un sfert de veac de când naționalaa fost doar subiect de miștocăreală, de înjurături, de critici, toți cei care s-au perindat pe acolo pe post de selecționeri fiind incapabili să producă o echipă care chiar să joace fotbal, care să conteze în disputele internaționale și să se califice la turneele finale. Da, în acest timp am fost de două ori la Europene, calificați mai degrabă întâmplător, prin jocul rezultatelor care ne-a fost favorabil. Însă echipa, de la retragerea celor din așa-numita "generație de aur", n-a mai produs niciun pic de fotbal. Ne-au bătut echipe din ce în ce mai slabe, inclusiv cele de care altădată râdeam și ne puneam doar problema scorului la care să le batem. Degradarea continuă și parcă tot mai accelerată ne-a făcut să ajungem a ne bucura dacă batem un Kosovo ori un Feroe (că Islanda ne-a rupt, chiar la ultimul baraj, în 2020!). În acest timp, toți neisprăviții de selecționeri ori de la FRF ne-au tot frecat, cape vremea lui Ceașcă,cu "unitatea de grup", cu "marea familie tricoloră" și alte tâmpenii d-astea. Eeiii, și tocmai când le credeam abandonate, iată că după ce am bătut ultima găină de pe continent, Andorra, niscai suporteri au uitat toate nenorocirile, la fel și mulți comentatori, ba s-a trezit și un amorțit din ăi' de pe gazon să ne spună la TV căvictoria tricoloră a demonstrat că jucătorii alcătuiesc o mare familie care.... Băăă, da' o echipă de fotbal când dracu' alcătuiți!?