Gabriel MANȚĂ

Reiau povestea de unde am lăsat-o, adică din semifinalele masculine ale US Open. Acea finală ”ca la 20 de ani” a fost mai mult dorință, de fapt o imagine proiectată față de care realitatea n-a avut nicio milă. Ben Shelton e un băiat talentat, dar un meci de 3 din 5 cu Djokovic e treabă de bărbat. Cam așa a arătat treaba în cealaltă semifinală, una care căpătase un sens aparte, de orgoliu profesional sau chiar existențial. Totul a pornit de la Cincinnati, după victoria aproape izbăvitoare a lui Zverev contra lui Medvedev, venită la timp pentru a nu se instaura un adevărat complex în mintea germanului. Atât de mult l-a amețit acea victorie pe Zverev, încât acesta a dezvăluit prostește, chiar pe teren, că mulțumită lui Alcaraz a reușit să-l bată pe rus, acesta spunându-i cum să procedeze... Vă imaginați cum a perceput acest lucru Medvedev? Deși imediat spaniolul a ieșit cu o declarație că a fost o naivitate din partea lui să dezvăluie chestiuni tactice, rusul i-a desenat o țintă pe spate. Iar ocazia s-a ivit la Open-ul american. Știți clișeul cu finala din semifinale, dar exact așa a fost. Acela rămâne meciul turneului, în care Medvedev a dat tot și încă ceva pe deasupra. Astfel că Djokovic a avut parte de un traseu și o conjunctură ideale pentru un nou titlu de Grand Slam, care-l duce la un pas de borna ireală a celor 25 de titluri, de unde va privi pe deasupra tuturor muritorilor care au ținut cândva o rachetă în mână. Concret, întoarcerea în timp, la acel triplu 6-4 pentru Medvedev din 2021, n-a fost posibilă, deși acești doi ani ar fi trebuit să se așeze diferit pentru finaliști. Rusul n-a venit cu absolut nimic nou, astfel că a vândut ieftin primul set unui Djokovic cu un plan de joc aproape diabolic. Suspansul de care ar mai fi putut beneficia finala s-a irosit la mingea de set secund pe care Medvedev a jucat-o aiurea pe contre-pied, în loc s-o plaseze simplu în halca de teren din lungul liniei. Această decizie greșită a rusului este consecința aurei cu care Djokovic e perceput în mintea adversarilor, aceea de a fi înzestrat cu însușiri nepământene. Medvedev era convins că Djokovic va zbura în colțul acela și va agăța mingea în stilul său de hidră, așa că a plasat mingea dincolo, unde totuși teluricul Nole rămăsese neclintit. A mulțumit pentru cadou, apoi a luat tot potul. Mai adaug aici un element pe care l-aș categorisi ca jenant pentru un jucător de aproape 2 metri, cât are Medvedev: serviciul secund este pur și simplu un non-factor, pe la 150 km/h, uneori chiar mai puțin! Înălțimea îi asigură acel kick care minimizează șansa unui retur direct câștigător, practic Medvedev pune mingea în joc mizând pe faptul că e superior majorității adversarilor în jocul de pe fundul terenului. Nu și lui Djokovic... Apoi, le-au trebuit 3 seturi întregi, lui și echipei lui, ca să priceapă care e răspunsul tactic corect la serviciul cu kick exterior de pe dreapta care i-a adus sârbului puncte cu ghiotura: poziție mai avansată pentru blocarea returului, ceea ce Djokovic a făcut în oglindă tot meciul! Din păcate pentru Medvedev, era prea târziu.