Gabriel MANȚĂ

Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, merge înainte, cu căldura și umiditatea binecunoscute celor programați în așa-numita sesiune de zi. Mergem și noi înainte, ceva mai selectiv, căci câte sesiune de noapte se pot lega? Pe Tiafoe și Shelton i-am lăsat spectatorilor americani să-i vadă, deși ultimul începe să se arate din ce în ce mai mult ca un bun internațional. Adică un jucător care va fi adoptat de multe categorii de fani de pe tot globul. Puști de 20 de ani, stângaci, big-big server fără a fi big, adică mare, acesta se află într-unul din acele momente ce pot defini o carieră. Cam ca atunci când Roger Federer l-a pensionat pe ”Pistol” Pete la Wimbledon. Acum, Ben Shelton a atins semifinala, cea mai înaltă fază la un turneu de Grand Slam din cariera sa abia începută, fază interzisă, de exemplu, unuia ca Rubliov, incomparabil mai experiementat. Așadar, în această noapte vom avea o semifinală Djokovic – Shelton, iar ceva îmi spune că nu va fi chiar plimbare în parc pentru campionul sârb. Iar dacă ar fi să semnez pentru o finală ”ca la 20 de ani”, vorba cântecului, între Alcaraz și Shelton, mi-e teamă că aș scrijeli hârtia. Cealaltă semifinală a onorat calculele hârtiei, fiind cea proiectată dintre Alcaraz și Medvedev. Dacă primul a trecut neașteptat de lejer de un Zverev totuși stors după duelul cu Sinner, sfertul rus dintre Medvedev și Rubliov a fost total diferit, deși s-a terminat tot în număr minim de seturi. Băieții ăștia au încins o luptă pe cinste, de arătau ca niște raci, cu tot tenul lor de caucazieni de la mama lor. Rubliov a fost câine, a încercat tot ce a putut, l-a împins pe Medvedev la limită, dar tot n-a reușit să-i smulgă barem un set. Daniil a avut nevoie în mai multe rânduri de inhalator, scăpându-i într-o pauză o zicere comico-apocaliptică, anume că ”într-o zi, va muri un jucător pe terenul ăsta!”. La care Ted, celebrul ursuleț de pluș, i-ar putea replica: Da, dar în toate celelalte, nu!