Doru POPOVICI

Acum vreo jumătate de secol și ceva, pe vremea când jucam și eu fotbal adevărat, cu legitimație, cu crampoane și pe gazon, unii fotbaliști obișnuiau să-și numească antrenorul nu "mister", caîn ziua de azi, când ne-am englezit cu toții (destui rămânând însă analfabeți pe partea de limba română!), ci "dresor". După mine, asta însemna, înainte de oarecare respect, asumarea statutului de animal de către cei "dresați". De aceea, pentru mine antrenorul era "domnul Cutare" sau "Nea...", când relația era mai apropiată sau când antrenorul stătea mai multă vreme în funcție (acolo, în iarbă, n-am auzit absolut niciodată apelativul "tovarășul", care în principiu era obligatoriu sub dictatura comunistă). Nu-mi amintesc de niciun coleg care să nu-l fi respectat pe antrenor, și nu-mi amintesc cavreun antrenor să fi fost mârlan sau să fi făcut discriminare între noi pe alte criterii decât cele ale formei sportive. Nu-mi amintesc de vreun moment de felul întors spatele când celălalt întinde mâna, la schimbare, sau de înjurat de-a dreptul. Acum, vedem tot mai frecvent asemenea conflicte, iar "dresorii" fac și ei chestii nefăcute, încercând să-și "marcheze teritoriul" asemenea câinilor, adesea fiindcă n-au alt tip de autoritate pe care să o impună jucătorilor. Un asemenea exemplu este antrenorul lui Glasgow Rangers, Michael Beale, care în loc să facă tot ce e omenește posibil pentru a-l aduce în formă maximă pe singurul său fotbalist realmente talentat, Ianis Hagi, s-a șucărit camăgaru' pe sat și l-a scos din lot pe Ianis chiar la play-off-ul pentru Europa, numai fiindcă Ianis (un băiat isteț, manierat, civilizat și respectuos) l-ar fi rugat să-l introducă mai mult și mai des! Numele ăsta, Beale, este unul destul de frecvent întâlnit aici, în zona noastră. Chiar dacă acolo se pronunță diferit, nu pot să nu mă gândesc că, după apucături, Beale asta de la Glasgow pare român!