Nu, nu e vorba aici de participarea echipelor noastre la tururile preliminare ale cupelor europene, că până acolo mai avem vreo două(în cazul FCSB) sau poate patrumeciuri, dacă ne referim la celelalte împiedicate, deși parcă-parcămă furnică să zic că și Farul a cam spus ce a avut de spus, urmând ca azi și săptămâna viitoare să-și joace ultimele meciuri "europene". Ca întotdeauna, îmi doresc ca eu să greșesc, eu să fiu prostul proștilor, iar domnii fotbaliști să mă umilească prin prestațiile lor de mare randament. Rămân în continuare nedumerit de maniera de abordare a competițiilor internaționale în cazul Farului, echipa patronatăși condusă de doi dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a produs România: Gică Hagi și Gică Popescu, ambii jucând la cele mai mari echipe ale lumii în urmă cu vreo 3 decenii. Mă gândesc că pe acolo or fi văzut cum se acționează când joci în cupe continentale: cumperi unul sau mai mulți jucători, vinzi tot așa, apoi îi integrezi pe noii sosiți în mecanismul echipei și ataci cupa europeanăîn cauză. La Farul, în loc de cumpărat se practică doar culesul, adică dl Hagi adună, adesea de pe jos, câțiva fotbaliști fără contract (are rost să analizăm de ce au ajuns în situația asta?) pe care încearcă să-i reșapeze și să-i resuscite. Uneori reușește, alteori evident că nu. Cu asemenea exemplare a reușit să câștige titlul, pe principiul "chior în țara orbilor". Adică s-au găsit alții mai proști decât resuscitații lui. La nivel continental nu ține. Dovada că a fost snopit în primul tur preliminar de Champions' League. Iar ce produci tu în academia proprie... Dacă nu cumperi fotbaliști, nu poți face față în Europa. Pupincuriștii de serviciu din rândul comentatorilor iar văd mari perspective după tragerile la sorți și cică ale noastre ar avea un parcurs lejer. Eu zic că va fi un nou mare fâsss! Al cărui start se dă azi.