Doru POPOVICI

Deşi cam toate campionatele naţionale din Europa au luat sfârşit, iar unele chiar de o bucată bună de timp, totuşi sezonul nu s-a putut considera caîncheiat până la finala competiţiei supreme la nivel de echipe de club, Champions' League. Meciul disputat sâmbătă la Istanbul avea o favorită indiscutabilă, Manchester City, şi un outsider, Internazionale Milano. Pe teren, lucrurile au fost însă oarecum diferite, echipa care a avut ocazii mai mari, mai multe, mai clare fiind Inter. Cu toate acestea, victoria (şi implicit trofeul) a luat calea Angliei, ceea ce este cât se poate de corect, din moment ce fotbalul se joacă totuşi pe goluri, iar cea care a înscris este Manchester City. Ajungem astfel la exagerat de tocitele propoziţii cu care toţi loser-ii din România ne intoxicădupă fiecare nouă înfrângere: "Scorul este mincinos. Noi meritam victoria" etc., lucru valabil exclusiv în spaţiul mioritic, adică acolo unde nu faptele, nu dovezile (tabela de marcaj, în acest caz) contează, ci darul de a lătra mai tare, de a aşterne ceata densă, de a pretinde că eşti ceea ce ştii şi tu că n-ai putea ajunge vreodată. În lumea normală, oricât de dureroase ar fi înfrângerile (mai ales la nivelul despre care vorbim aici), nimănui nu-i trece prin cap să considere învinsul mai merituos decât învingătorul. În acest spirit, cafan etern al Real-ului Madrid, trebuie să recunosc că victoria lui Pep Guardiola nu mă încântă deloc. Pe de altă parte, mai cred şi căun enorm fotbalist caHalland are tot dreptul să câştige acest trofeu, ba încă şi multe altele de acum înainte. Şi, fără să mă prefac, nu pot să nu apreciez fără reţinere performanța deocamdată unică a lui Pep Guardiola, aceea de a fi câştigat "tripla" (campionatul, cupaşi Champions' League) cu două echipe: Barcelona şi Man City. La nivel cluburi, e gata. Numai că acum vin meciurile alea nebune, cu Naţionala. Ceea ce înseamnă că de fapt nu s-a terminat nimic!