Doru POPOVICI

Nu-mi amintesc să mai fi asistat vreodată la asemenea finaluri de campionate, în care aproape toate calculele au fost date peste cap, cu favoriţi ratând titluri, salvări de la retrogradare sau calificări în cupe europene, cu outsideri răsturnând orice pronosticuri, cu mari fotbalişti despărţindu-se de echipele de care erau legaţi parcă etern, iar alţii încheindu-şi cariere de legendă. Au curs lacrimi de toate felurile, de la cele ale bucuriei triumfului până la cele pline de durerea despărţirii ori a eşecului. Am asistat la despărţirea fenomenalului Karim Benzema de Real Madrid, pentru care a înscris 354 de goluri şi cu care a câştigat 5 Champions' League. Am văzut şi momentul încheierii carierei lui Zlatan Ibrahimovici, un alt monument în viaţă, ambii fiind printre cei 8-10 fotbalişti pe care i-am iubit fără reţinere. Chiar dacă s-au străduit să se ţină tari, tot le tremurau glasurile şi aveau ochii înlăcrimaţi un pic... şi parcă şi eu! Culmea e că deşi pe cei doi i-am admirat şi i-am urmărit de o viaţă, momentul cel mai impresionant din acest weekend mi s-a părut a fi acela al finalului de carieră a unui arbitru spaniol pe nume Mateu Lahoz, sărbătorit la finalul ultimei etape din Spania, unde a arbitrat meciul Mallorca - Rayo Vallecano. Plângea ca un copil, pe culoarul creat de jucătorii celor 2 echipe, strângându-şi la piept cei doi copii, aşezat în genunchi şi realmente răscolit până în străfundul fiinţei sale. Şi zău că nu cred că se gândea la șpăgile luate de-a lungul carierei! Lupta pentru evitarea retrogradării a fost de domeniul demenței tot în Spania, la fel şi luptapentru locul 2 dintre Real şi Atletico. Există însă şi locuri fără lacrimi. Unul este Suceava. La meciul dintre ai noştri şi Ceahlăul puteai să plângi cel mult de dorul fotbalului. Un meci în care ajung 3 mingi pe poartă (dintre care una din ricoşeu!) nu aduce decât cel mult nedumerire. Chiar dacă din întâmplare promovăm, n-aş vrea să fiu în pielea lui Goe (care trebuie salutat cu mult respect pentru ce a reuşit cu aşa un lot) când va trebui să-i anunţe pe toţi că... la revedere! Cum de ce? Cu drag îi salut pe toţi sucevenii prezenţi sâmbătă la meciul de baraj. Zău că aşa un public merita mult mai mult decât o echipă improvizată. Hai Foresta!