Doru POPOVICI

A trecut binişor peste jumătate de an de când Simona Halep nu a mai jucat tenis oficial. De când participarea ei în turnee a fost pusă sub o interdicţie bizară, bazată pe suspiciune de dopaj, şi atât. Acest domeniu, al luptei contra stimulentelor considerate o formă gravă de incorectitudine în obţinerea de rezultate sportive superioare, îmbracănenumărate aspecte: de la utilizarea conştientă, tocmai pentru îmbunătăţirea performanţelor, a fel de fel de produse şi tehnici (de la pastile şi injecţii până la transfuzii),până la ingurgitarea întâmplătoare sau chiar accidentală a unor pastile aparent neutre (vă amintiţi păţania Andreei Răducan la Olimpiadă, unde o tabletă de Algocalmin sau Nurofen sau alt rahat de acest fel a lăsat-o fără medalia de aur!). Toate comitetele internaţionale şi naţionale de luptă antidoping au o misiune aparent lăudabilă, de instaurare a curăţeniei depline în toate sporturile, tocmai pentru a nu se ajunge la crearea de falşi eroi, cum a fost cazul ciclistului Lance Armstrong, pe care până şi eu îl vedeam cape un erou, iar el era de fapt un fel de laborator ambulant! Apar însă şi exagerări, greşeli de interpretare, alterări ale probelor, care generează semne de întrebare atât asupra competenţei luptătorilor antidoping,cât şi asupra bunei lor credinţe. Este exact ceea ce i se întâmplă Simonei Halep. De aproape un an auzim doar speculaţii, se produc nenumărate amânări ale judecăţii, acum cică s-au ivit nu ştiu ce neconcordanțe în nu ştiu ce "paşaport biologic". S-a dopat? Suspendaţi-o naibii! Nu s-a dopat? Cereţi-i scuze şi lăsaţi-o să joace! Dar o asemenea tâmpenie cu amânări şi speculaţii şi îmbârligături şi bârfe şi etc.n-aş fi crezut că e posibilă. Tâmpenia nu se poate explica.