În ultimele două-trei etape din play-off şi play-out s-au petrecut nenumărate faze litigioase, o sumă de antrenori şi jucători căzând victime arbitrajelor parcă din ce în ce mai aiurea, pe care apoi comentatorii din studioul Digi Sport le diseca, le analizează şi îşi exprimă apoi nedumeririle şi adesea chiar consternarea faţă de deciziile luate. În abisul parcă tot mai adânc în care se scufundătoţi cei direct implicaţi, arbitrajul video ar fi avut, în principiu, rolul de a scoate adevărul la lumină, corijând erorile produse live. Numai că parcă de la o etapă la altă erorile devin tot mai multe şi mai grave, făcându-ne pe mulţi dintre cei care am militat pentru introducerea VAR să ne întrebăm cum se face că în loc de a corecta greşelile, domnii de la VAR le confirmă celor din iarbă tâmpeniile, de parcă ar privi altceva decât vedem cu toţii la televizor. În plus,atunci când gravitatea greşelii te trimite cu gândul la Codul Penal, amorţiţii de la VAR tac ca porcu-n păpuşoi, eu neamintindu-mi nici măcar o singură intervenţie prin care VAR să ceară roşu în loc de galben (cum vedem peste tot în lume) pentru faulturi adesea criminale. Au devenit deja legendare faulturile din meciul Rapid - FCSB, pe care şi comentatorii,şi telespectatorii le-au considerat criminale. Nu şi arbitrii, nici VAR, iar anunţataconferinţăde presă a şefului arbitrajelor, domnul Vasaras, era aşteptată cu emoţie şi cu speranţa că va anunţa niscai sancţiuni. În loc de astea, grecoteiul, care tace tot ca porcu-n păpuşoi de când s-a instalat, asemenea lui Gino Iorgulescu (o fi având şi el vreun asasin în familie!?),ne-a luat şi el de proşti, explicându-ne ce cinstiţi, pricepuţi, deştepţi şi oneşti sunt borfaşii cu fluiere din subordinea lui şi a deşteptului ăluilalt, Burleanu. Ne-am convins că Vasaras e viu. Şi atât. Aşteptăm să învie şi Gino, care să ne explice şi el cât suntem de tâmpiţi!