Gabriel MANȚĂ

Iată că reprezentanta noastră a bătut-o mai clar pe reprezentanta Belarusului la tenis decât s-a întâmplat la fotbal. Iar asta în condițiile în care raportul de forțe balansează total, căci reprezentanta Belarusului la tenis este pe locul 2 mondial, în timp ce reprezentanta la fotbal stă să iasă din prima sută! Este fără îndoială victoria carierei pentru Sorana, ea învingând pentru prima oară o adversară clasată atât de bine, adică un loc 2 mondial. Iar dacă pentru a o opri pe Sorana este nevoie de numărul 1, cum s-a întâmplat la Indian Wells, atunci vestea bună e că Swiatek nu se află între ultimele 4. Acest lucru se știa deja de la începutul turneului, căci poloneza nu a luat startul la Miami. Desigur, jonglatul cu cifrele și clasamentele nu înseamnă mare lucru în sport, dar este felul meu de a găsi motive să sper că Sorana va merge până la capăt. Culmea, acest mod de a pune problema generează o presiune pe care deseori sportivul care a făcut surpriza nu o poate gestiona, aceea de a se vedea dintr-o dată în postură de favorit, așa cum ar fi acum Sorana în fața Alexandrovei sau Kvitovei. Fiindcă, în ciuda locurilor din clasament, Sorana ar fi considerată favorită cu oricare prin prisma jocului la momentul actual. Inclusiv conjunctura pare a fi una favorabilă jucătoarei noastre, căci ploaia a împins în ziua următoare sfertul care trebuia să-i furnizeze adversara, astfel că aceasta va fi nevoită să dispute din scurt semifinala.

Trecând la fotbal, și aici putem vorbi de o conjunctură favorabilă cu care nu ne-am mai întâlnit de mult timp. România și principala favorită la primul loc, Elveția, sunt singurele cu  maximum de puncte, în timp ce contracandidatele la locul 2 au două puncte – Kosovo, respectiv un punct – Israelul. Mai mult, în meciul direct dintre acestea s-a înregistrat un rezultat de egalitate, ceea ce e mereu în avantajul terțului, adică al nostru. Iar apoi Kosovo a furnizat o adevărată bombă, împiedicîndu-se acasă de Andorra!!!  Nici noi nu am strălucit, de fapt parcă nu ne-am dat voie să facem asta, prea obișnuiți fiind cu penumbra fotbalului nostru, dar am scos-o la capăt chiar dacă în câteva rânduri am momit ghinionul. Am văzut că putem juca bine, însă fără continuitate pe parcursul meciului. Nu ne ajută nici schimbările, Iordănescu cel junior vrând să dea minute tuturor, de parcă jucam amicale. Transpare dorința prin aerul de amatorism care învăluie naționala, zici că suntem în anii ’60, așteptând un Mexic iluzoriu. Măcar de-ar avea ăștia de acum jumătate din talentul ălora de atunci!