Doru POPOVICI

V-am mai spus şi cu alte prilejuri că am în familie un analist cât se poate de lucid şi de exact al fotbalului în general şi al celui românesc în special: Dan, vărul meu din Constanța. Nu este la fel de implicat ca mine, având şi alte opţiuni în viaţă, astfel încât nu stăcălare pe două televizoare deschise simultan câte 16 ore pe zi, dintre care cel puţin unul e în permanenţă setat pe canalele de sport. Structura lui inginerească îl face mai detaşat, implicit mai obiectiv. În plus, un anume tip de educaţie şi de bune maniere îl împiedică cel mai adesea să spună, eventual să şi gândească, toate înjurăturile care mie îmi vin, automat aproape, şi în minte şi pe limbă, aşa cum s-a întâmplat înainte, în timpul şi după meciul de rahat (vedeţi?, eu nu pot să mă abţin!) pe care banda de neisprăviţi porecliţi fotbalişti, conduşi de un incapabil posomorât şi sobru (catot deţinătorul unui I.Q de cel mult14), domnul pe care-l cheamă cape ta'su. Încă de când l-am văzut pe acest Edward (ăi' mai bătrâni îşi amintesc, presupun, ca mine, bancul cu țânțarul pe care chiar aşa îl chema, pronunţat neapărat graseiat!, şi care avea o relaţie cu oelefantită!) atât de pătruns, de sobru, de trist, de posac, de posomorât (că nu-mi mai ajung pleonasmele!) am înţeles că iar ne ducem naibii cu fotbalul nostru cu tot, începând chiar cu debutul în campania de necalificare. Apoi, jocul de rahat mi-a fost confirmat de un alt telespectator priceput: domnul Ion Țiriac, care a zis: "După ce am văzut 30 de pase simple greşite în primele 15 minute, m-am dusla culcare!" La urmă,după ce a înscris un gol,ăla în care ne punem speranţele toate (balena aia care până se întoarce, până îşi mişcă copitaşi loveşte obiectul trec 'j'de secunde), am înţeles încă o dată că nu există speranţă. Apoi, şi balena, şi tristul, şi toţi pupincuriştii din preajmă au grohăit, desigur, că "nu contează nici jocul, nici scorul, ci doar faptul că am luat 3 puncte!". Văr'meu, cu bunul lui simţ, m-a sunat şi a zis că îmi dă titlul pentru acest articol. L-am acceptat fără reţinere. Argumentele lui de bun-simţ fiind că totul, absolut totul în jurul acestei echipe este întâmplător: şi numirea selecţionerului, şi selecţia făcută de ăsta, şi jocul în sine, şi scorul, şi faptul că ăia au ajuns fotbalişti fără să aibă habar de ce, şi tot. Ăştia ne reprezintă: întâmplătorii!