Trecem peste intervenția lui Gică Hagi legată de Ianis, fiindcă pe subiectul ăsta nu poate fi obiectiv. Sigur că și Iordănescu jr. putea gestiona mai bine situația, iar cu asta ajungem la cealaltă problemă de selecție care a făcut deja (prea) multe burtiere pe la știrile de sport: lăsarea lui Andrei Ivan pe dinafară. Nu cunosc dedesubturile relației dintre selecționer și jucătorul oltean, însă ceea ce ar trebui să ne intereseze este meritul sportiv. Merita Ivan să fie selecționat? Faptul că, în lipsa lui Bancu, a rămas jucătorul emblematic al Craiovei nu mi se pare suficient. Important e dacă transpune asta în teren. Ori, la meciul cu FCSB, mai degrabă și-a sabotat echipa! Iată. Atacantul (și căpitanul) Craiovei a fost implicat în 3 faze, toate la 1-0, care puteau hotărî soarta meciului, adică echipa olteană să câștige pe terenul rivalei aflate chiar deasupra în clasament, pe care ar fi depășit-o cu această ocazie. În prima repriză, în urma unei lovituri libere laterale, a avut mingea pe cap, singur-singurel pe 6 metri. Noua frizură blondă a rezistat, căci nu s-a întâlnit cu mingea. Nu insist aici, orice jucător, de la mic la mare, se întâlnește cu niște lufturi în viață. Greșeala de judecată este întotdeauna mai gravă decât cea tehnică. În repriza a doua a scăpat pe stânga, în situație de superioritate, cea mai simplă continuare fiind pasa în centru, care l-ar fi lăsat singur cu portarul pe coechipierul demarcat. Nu numai că n-a făcut asta, dar n-a ales nici continuarea individuală perpendicular pe poartă, ca măcar să finalizeze, ci a început să dribleze la nesfârșit pe o diagonală retrogradă, sfârșind prin a fi deposedat. Pentru astfel de ”rezolvări”, Ivan ar fi meritat să fie scos de pe teren. Dar să zicem că Neagoe e mai înțelegător cu doleanțele conducerii decât era Rădoi, cel care îl scosese și din lot! În fine, ultima fază este cea de la golul anulat lui Koljic, cu Ivan pasator: în loc de a se chinui cu liniile alea la ofsaidul bosniacului, arbitrii din camera VAR (neapărat un articol și despre aceștia, cât de curând!) și-ar fi ușurat misiunea dacă mutau stop-cadrul mai devreme, când Ivan se grăbise ca fata mare la măritat. Una peste alta, nu neapărat din cauza lui, dar mai ales a lui, Craiova a ratat victoria și a rămas în blocstart. Dar, sigur, el e altul care trebuie musai luat la națională, ca să i se dea încredere. La 26 de ani.