Iată că statistica prezentată săptămâna trecută, referitoare la rezultatele dintre pretendentele la titlu, adică protagonistele din play-off, s-a repetat aproape identic în prima etapă (nu știu rezultatul final de la CFR Cluj – Rapid, la momentul în care scriu meciul nu era tranșat). Chiar și Farul a replicat victoria cu Sepsi, echipa ”de umplutură” din play-off. Sigur că e o întâmplare, în cele din urmă realitatea nu va mai respecta modelul din sezonul regulat, dar iată că baza e solidă, se poate construi o proiecție pe ea. Deja etapa a doua poate aduce unele clarificări, căci orice rezultat în afara victoriei în Giulești ar arunca-o deja pe FCSB la periferia luptei pentru titlu, dar urmează pauza pentru dubla echipei naționale cu Andorra și Belarus (meciuri de nivelul Ligii Națiunii, liga C - unde am retrogradat!) parcă pentru a ne tăia avântul unor analize premature.
Până atunci, să remarcăm victoria aceasta a lui Sepsi în rejucarea cu Craiova lui Mititelu, venită parcă de nicăieri. Evident, prin proporțiile ei. Sepsi câștigase un singur meci în 2023, cu Hermannstadt, și acela dintr-un penalty pe final, iar acum spulberă cu 4-0 o echipă care abia pierduse primul meci pe anul ăsta cu câteva zile înainte, culmea, chiar cu Hermannstadt! Cumva, felul în care s-a tranșat această partidă ar trebui să-l pună pe gânduri pe misticul Gigi Becali, care era suporterul Craiovei, că doar nu era să țină cu ungurii, no? Parcă o pedeapsă divină s-a abătut asupra echipei lui Mititelu, căci unde s-a mai văzut ca portarul să respingă invers o minge, adică din afară spre înăuntru?! Plus un alt gol dintr-o deviere care a trimis mingea imparabil în vinclu... Drept urmare, patronul juveților a intrat în silentio stampa. Adevărul e că se simțea nevoia, nu numai la el. Așa că la masa bogaților a luat loc Sepsi, dar nu cred că mai are dinți să muște din ”părinți”, vorba cântecului. Cât despre noi, vom rezerva data viitoare pentru tenis, că avem și de ce: turneul de la Indian Wells, considerat simbolic al cincilea turneu de Grand Slam, tocmai ce s-a încheiat, și n-a fost deloc zgârcit în evenimente!