Până la meciurile de aseară din Liga 1, a ținut capul de afiș Liga 2, ceea ce e mai mult decât neobișnuit. Bine, asta dacă nu ții cu Dinamo sau cu Steaua... Nu e un ”răutăcism”, doar o glumă. Și aici era ultima etapă din sezonul regulat, cu înghesuială mare pe locurile de play-off. Steaua era deja calificată, ba chiar de pe primul loc, dar... la ce bun? Dacă nu intervine un artificiu legal, ”militarii” (chiar putem să le spune așa) vor juca doar de plăcere, vorba vine, căci numai plăcere nu simt fotbaliștii și suporterii. Astfel, socotind după regulile actuale, rămân 5 echipe care se vor bate pentru primele 4 locuri din play-out (primele două se califică direct, următoarele dau baraj cu echipe din primul eșalon). Așadar numai una va rămâne complet pe dinafară. Ei bine, cum ar fi ca Dinamo să fie aceasta? Nu hulesc, departe de mine, dar ar fi o simbolică răsturnare de situație față de perioada când Steaua și Dinamo tăiau și spânzurau în fotbalul românesc. Nici la Dinamo lucrurile nu stau pe roze, pe lângă meritul sportiv care e la limită, căci alb-roșiii au prins play-out-ul pe scară, clubul este în pericol să nu primească licența din cauza situației financiare. Dacă se întâmplă, atunci vorba aia cu karma chiar ar avea sens. Dar, făcând abstracție de ceea ce se întâmplă în afara dreptunghiului verde, se pot face niște proiecții destul de exacte despre ce se va întâmpla în continuare, asta și pentru că nu intervine înjumătățirea punctelor, ca în Liga 1. De ce oare într-o parte da, în alta ba? N-aș ști să vă răspund. Cert e că Poli Iași are un avans consistent, de 8-9 puncte, pe care greu îl poate pierde în doar 10 etape în care urmăritoarele nu vor putea acumula continuu, căci inevitabil joacă între ele. Cea de-a doua favorită la calificare directă e Oțelul, cu un avantaj mai mic, de 4-5 puncte. Dacă își vor gestiona cum trebuie avantajul, atunci Moldova va fi mult mai bine reprezentată în Liga 1, cu Botoșaniul ar fi 3 echipe, una chiar fostă campioană! Pentru cele două locuri de baraj ar rămâne să se lupte Unirea Dej, Gloria Buzău și Dinamo. Cred că doar Dinamo, dacă primește licența, ar putea îngrijora pe UTA, pe Hermmanstadt, pe Chindia și cine mai e pe acolo, dar în principal prin prisma atmosferei create de suporteri.
Altfel, consemnez cu satisfacție faptul că Ilfovul nu mai propune încă o echipă artificială, deși Concordia Chiajna stătea la mâna ei. Cu o victorie la Metaloglobus ar fi fost în primele 6, scoțând-o din schemă pe... Dinamo!