Doru POPOVICI

De când am început să pricep ce e cu fotbalul (adică de prin 1958!) am trăit cu convingerea că există numai două continente unde acesta e spectaculos, e artă pură și științădeopotrivă: Europa, unde englezii practic l-au inventat, și America de Sud, de unde au izvorât cei mai mulți fotbaliști de superclasă, de la Pele și Maradona, până la Messi și Neymar. Simultan, am priceput și că în restul lumii acesta nu se poate ridica la nivelul despre care vorbeam, din multiple considerente: de la dotarea nativă a sportivilor până la sumele de bani investite și  de la interesul spectatorilor până la rivalitățile deja seculare între echipele de renume. Exemple? Primul ar fi țările asiatice, unde chiar dacă ocazional mai produce câte una vreo surpriză, totuși nu se ating performanțe de excepție. La fel și în SUA, unde oricât de mulți fotbaliști ar migra (de regulă cei aflați spre final de carieră), totuși naționalanu reușește nici ea mare lucru. Așadar, plecând de la aceste premise, pare cumva normală și atitudinea selecționerilor, inclusiv de la noi, de a nu-i mai convoca pe cei exilați pe meleaguri îndepărtate, cu predilecție China și țările arabe, chiar dacă în acestea din urmă, destui antrenori români au pus mâna pe contracte colosale. Ei bine, iată că a fost suficient ca unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, Cristiano Ronaldo, să se transfere la arabi (care îi dau cel mai mare salariu plătit vreodată vreunui sportiv!) pentru cadiscursul comentatorilor de la noi să se schimbe radical. Aceiași care la Digi Sport făceau mișto de "fotbalul în nisip" și "printre cămile", acum nu mai prididesc să-i găsească fel de fel de virtuți! Astfel încât se nasc de la sine măcar două întrebări: ce naiba s-o fi schimbat acolo și dacă ăștia care umplu ecranul TV or fi normali la cap.