Doru POPOVICI

Am aşteptat chiar cu emoţie primul turneu de Grand Slam al anului, open-ul australian, marcat la această ediţie de fel de fel de întâmplări, de la accidentări ale marilor favoriţi (dintre care unii mai au şi ceva ani de dus în spinare...),până la revenirea lui Nole pe teritoriul unde îi fusese refuzat accesul, de la suspendarea Simonei Halep pe motiv de dopaj, până la o nouă încercare de revenire la vârf a Emmei Răducanu. Trebuie din start să subliniez că parcă prea s-au adunat fel de fel de chestii colaterale tenisului propriu-zis, astfel încât ceea ce se petrece efectiv pe suprafaţa de joc pare să fi trecut în plan secund. Iar primele 3 zile aufost realmente năucitoare. Apariţia lui Nole cu bandaj la primele antrenamente a stârnit panică printre fani, cumva totuşi nejustificată, din moment ce sârbul a depăşit primul tur. L-a depăşit şi Andy Murray, atunci când probabil că nici el, nici Mami (crede cineva cu adevărat că nu mai e dependent de ea!?) nu mai sperau să se producă minunea. Paradoxal, a clacat Rafa, depăşit năucitor de uşor de un american pe care nu-mi amintesc să-l fi urmărit vreodată, cu un nume pe care de asemenea nu am reuşit să-l reţin: Michael Mackenzie Lowe "Mackie" McDonald (nu, n-am înşirat o parte din tabloul de la simplu masculin!), clasat pe locul 65 mondial (cea mai înaltă poziţie în cariera: 48, în august trecut), şi care nu a câştigat până la 27 de ani absolut niciun turneu! Cât priveşte participarea românească, e clar că suntem pe tobogan. Dintre toate româncele prezente pe tabloul competiţiei, numai Irina Begu a supravieţuit, trecând chiar în turul al treilea, în timp ce celelalte 4 au clacat lamentabil, cea mai bizară fiind înfrângerea Soranei Cîrstea (care la întrerupere conducea cu 1-0 la seturi şi 2-1), căreia îi sugerez ori un consult de specialitate la un psiholog performant, ori retragerea, fiindcă de fiţele şi de istericalele ei cred că s-a săturat toată lumea. Concluzia ar fi că dacă Halep nu e, tenis românesc nu e!