Doru POPOVICI

Domnul Edson Arantes do Nascimento, cunoscut în toate galaxiile sub pseudonimul Pelé, a plecat zilele trecute într-o manieră mult mai discretă decât s-ar fi cuvenit unui sportiv a cărui existențăa devenit piatra de hotar între biografiile tuturor mărimilor care au populat istoria sportului în general, iar în privinţa fotbalului chiar că nu există termen de comparaţie. Ne va rămâne întipărit în memorie ca primul (dar am convingerea că va rămâne veșnic singurul) fotbalist care a cucerit de 3 ori titlul mondial, lucru care nu s-ar fi putut petrece fără contribuţia sa mereu decisivă în fiecare din meciurile celor 3 ediţii. Pentru cei (mult) mai tineri: a devenit campion mondial pentru prima oară în 1958, în Suedia, când nu împlinise încă 18 ani. Apoi, în 1962, în Chile. În 1966, la primul Campionat Mondial televizat şi la noi, cel din Anglia, un criminal portughez l-a schilodit chiar la începutul meciului, astfel că, fără Pelé, Brazilia a fost eliminată... iar Portugalia a câştigat finalmente bronzul (cu Eusebio în echipă, genial şi el, dar totuşi mult sub nivelul lui Pelé). A trebuit să participe şi la o a patra ediţie a World Cup, cea din 1970, din Mexic, pentru a se încorona şi a treia oară. O ediţie istorică şi pentru noi, întrucât Brazilia a fost în grupăcu România, la Guadalajara, unde ne-a bătut cu 3-2 după un meci superb, în care Pelé a înscris de 2 ori: un gol lui Adamache şi unul lui RicăRăducanu, care şi azi se mândrește cu... golul primit de la Regele Pelé! L-am văzut pentru prima oară într-un meci de legendă, în 1963: Anglia - Restul Lumii, la aniversarea a 100 de ani de la întemeierea Federaţiei Britanice de Fotbal. Atunci, Pelé mi-a lăsat în alergare imaginea unui lup. Avea un pas săltat într-un fel unic. Aşa s-a întipărit inmintea copilului de 10 ani, ca un lup. Desigur, era Lupul cel Bun. Şi fără îndoială dintr-o specie cu un singur exemplar.