Mă pregăteam să scriu cu totul altceva, anume despre lupta dintre cei doi giganţi (chiar dacă unul e "pitic"!), Ronaldo şi Messi, care au monopolizat de mai bine de un deceniu bătăliile pentru trofeele lumii, mai întâi la nivel de club, apoi la nivel de echipe reprezentative, dar de fapt ducând o luptă unul la unul pentru gloria sportivă personală. Caunul care a ţinut mereu cu Ronaldo, mă văd silit să recunosc acum, după ce Piticul s-a încoronat campion al lumii, că această luptă este în sfârşit încheiată şi că marele câştigător este argentinianul. În timp ce îmi formulam nişte idei, la Digi Sport a apărut un individ pe nume Burleanu, care cică ar fi preş. pe la Federaţia Română de Fotbal. De fotbal cu piciorul!, ca să n-avem vorbe. Ei bine, la 3 zile după încheierea Campionatului Mondial unde e clar că s-a dus... beeep! şi s-a întors tot beeep!, neisprăvitul ăsta avid (de fapt de-a dreptul bolnav) de putere, din moment ce s-a înconjurat de servitori devotaţi şi la fel de nepricepuţi la fotbal cael, proveniţi din futsal şi alte ghiduşii d-astea, ne vorbeşte despre nu ştiu ce fel de strategii financiare, despre "crearea unui cadru legislativ care să favorizeze asocierea între entităţi..." Ptiu!, oare ce blestem s-o fi abătut asupra naţiei ăsteia!? Neisprăvitul tocmai întors din Qatar a continuat strategiile de optimizare a potenţialului tinerilor să bolborosească bazaconii despre "strategii de optimizare a potenţialului tinerilor", dar şi despre crearea în cadrul Federaţiei (cică) de Fotbal a unui post de "manager de <athletic performance>" (!!!), un fel de lucrul dracului în vârfu' dealului, imposibil de înţeles de marea masă a analfabeţilor din fotbalul nostru, dar şi de majoritari, adică de cei cu 2-4 clase. V-aţi prins ce a înţeles derbedeul din World Cup? Vă spun eu: nimic!