Gabriel MANȚĂ

Când trebuie să apui, așa era continuarea unei minunate melodii folk. Ar fi trebuit s-o asculte mulți dintre oamenii aflați vremelnic pe coama valului, unul dintre ei fiind Ronaldo. Marele jucător care, iată, putem spune că a fost, nu trebuia să permită niciodată să ajungă rezervă la echipa de club, apoi și la națională. Nu trebuia să permită în sensul de a nu ajunge acolo. Nu poți călări valul ăla la infinit, se epuizează valul însuși. Am citit în presă despre postările soției și surorii sale. Pătimașe și părtinitoare, de înțeles. Pentru familie, Ronaldo va rămâne zeul despre care se va povesti generații întregi. Selecționerul Santos va rămâne trădătorul care l-a ”umilit” surghiunindu-l pe bancă, totodată cel care, când l-a aruncat în luptă, ar fi văzut ”cum totul s-a schimbat, dar era prea târziu”! Nu, din păcate pentru Ronaldo, nu s-a schimbat nimic și nu era nici prea târziu. El a intrat prin minutul 51-52, deci a avut cam o repriză întreagă în față, cu tot cu prelungiri, pentru a-și pune amprenta asupra jocului. Și evident că nu era nici prea târziu, căci Marocul nu avea 3-0! Și iată-ne ajunși la adevărata revelație, nedreptățită poate că tot despre CR7 se vorbește mai mult. Trebuie să fac o completare la cele scrise înainte despre ”prima țară africană care...”: africană și arabă! Este ceva la care țin marocanii, dar se întâmplă și la primul Mondial arab. Oricât mi-ar fi plăcut, în teorie, să se întâmple o surpriză de asemenea proporții, ca africanii (arabi sau nu) să câștige o Cupă Mondială, bat în retragere în urma vandalismului arătat de emigranții marocani prin diverse țări europene. Identitatea, apartenența se pot afirma și în alt mod. Serios acum, ce s-ar întâmpla în cazul unui succes istoric, ar pune foc bătrânului continent?!

Nu mi-au căzut bine nici manifestările argentinienilor după victoria abia la penalty-uri împotriva olandezilor, chiar dacă au circumstanța unor provocări pe care nu le-am mai văzut până acum, câțiva jucători olandezi acompaniindu-l vreo 10 metri pe Lautaro pe drumul spre ultima lovitură de departajare. Acum, că s-a întâmplat, ar trebui adăugate special în regulament prevederi drastice privind interacțiunea dintre adversari în perioada asta a jocului. La ce sentimente contradictorii sunt atunci, extreme chiar, o eliberare a lor într-o eventuală confruntare ar putea avea consecințe oribile! L-am văzut și pe Messi ofuscat că adversarii au aruncat mingi în careu pentru jucătorii înalți, că ăsta n-ar fi fotbal. Ba uite că e, se cheamă tactică și nu e nimic greșit în asta! Dacă o aplicau și polonezii, cine știe... Nu toată lumea știe cu mingea ca Messi, poate chiar nimeni, dar întotdeauna există și alte arme. Cu toate astea, parcă e de bun augur pentru echipa sa că Messi e mai rău, mai înfipt.

În fine, Anglia-Franța, finala din sferturi. Campioana mondială a bătut fără Mbappé, care n-a ieșit în evidență, ceea ce e cumva neașteptat. În același timp, un test trecut cu brio de ”cocoși”. Și cu ceva noroc, căci bietul Kane n-a putut duce presiunea minutului la al doilea penalty. Era cumva hamletian, de a fi sau a nu fi. Englezii meritau măcar prelungirile.