Am avut surprize la acest Mondial, dar de-astea au tot fost, n-am scăpat la nicio ediție. Pentru surpriza aia mare, supremă, oare cât vom mai avea de așteptat? Asta ar însemna câștigarea Cupei Mondiale de o echipă din afara Europei și Americii de Sud. Acum 20 de ani, cu hei-rup, Coreea de Sud a pătruns, ca gazdă, până în semifinală, acum... Marocul elimină Spania în optimi și nord-africanii sunt singurii intruși în această eternă rivalitate continentală. Scriu înainte de disputarea ultimei optimi, însă de acolo vine sigur încă o echipă europeană. Iată ce culoar spre semifinală ar putea avea Ronaldo sau... Infantino!
Emisfera sudică a rămas cu așii, căci pe lângă Brazilia și Argentina n-au mai străbătut un Uruguay, o Columbie, ultima de fapt neputând străbate nici măcar aici, la turneul final. Europa a pierdut mai întâi un as în grupe, Germania. Mă raportez la istorie, la palmares, căci în ultimul deceniu nemții nici măcar juveți n-au fost. Este al doilea Mondial la rând la care nu ies din grupe, ceva greu de imaginat. E vorba de ieșit în sus, nu pe ușa din dos. Dar, stând drept și judecând la fel, cum ar fi putut să se califice când ei l-au readus la națională pe tipul ăla de la Bayern care uzurpează numele marelui Gerd? Da, la Mueller, la Thomas Mueller mă refer. Adică renunțaseră la el, iar după un timp cineva s-a gândit că e o idee bună să-l readucă la Mannschaft, ba chiar să se bazeze pe el, să-l bage titular! Păi atunci, drum bun, au pierdut pe mâna lui. Și pe mănușile unui alt mit ciobit, Neuer, care a încasat destule goluri parabile. Al doilea as căzut e Spania, care n-a reușit s-o bage în ațe nici la loviturile de departajare, deloc-deloc! Asta chiar e o știre. Dar ar fi să identific și aici omul pe mâna căruia s-a pierdut calificarea, l-aș indica pe Luis Enrique. Nu trebuia să ajungă la această rușine de la unșpe pași, căci va rămâne o rușine (Hakimi i-a și ridiculizat cu scărița aia), dar el a început meciul cu Morata pe bancă, acesta fiind marcator în toate meciurile de până atunci! Și cine juca în locul lui? Păi o rezervă de la Real, Asensio, care nici măcar nu juca pe postul lui, căci la Real știm cu toții cine e atacant central. Adios și n-am palabras!