Doru POPOVICI

S-a terminat prima fază, cea a grupelor. Dintre toate surprizele, cea care părea de-a dreptul imposibilă, eliminarea Germaniei, s-a produs fără să mai convingă pe cineva că a fost chiar o surpriză. Într-adevăr, Germania s-a străduit (şi i-a ieşit perfect, chiar nemţeşte!) să nu joace nimic. Absolut nimic. Mereu favorită, mereu avansând în etapele superioare, de această dată Germania părea un mecanism dereglat. De fapt nu părea, chiar aşa a şi fost: ceva fără cap şi fără coadă, fără o idee de joc, fără vreun fotbalist capabil să facă legea, să răstoarne munţii, să etc. Nici pomeneală de clasicul spirit de luptă nemţesc, de ambiţie, de chestia aia cum că pe nemţi ştii că i-ai bătut numai când îi vezi urcându-se în autocar! Ei au intrat gata bătuţi. Şi n-aş zice că îmi pare tare rău, fiindcă la nivel de reprezentativă, nemţii sunt cu totul altceva decât aratăcampionatul lor, unde fiecare echipă are supervalori de prin lumea largă. Mult mai rău mi-ar fi părut să plece Anglia, Franţa sau Argentina, de exemplu, fiindcă fără ele chiar n-ar avea haz un campionat mondial. Rezultatele din primele două zile de play-off, din optimi de finală adică, au reconfirmat ideea mea că toate surprizele au totuşi limite. Ziua a doua a adus calificările aşteptate ale Angliei şi Franţei, dar în mod evident în faţa unor adversari net inferiori, chiar dacă pe alocuri şi Polonia şi Senegal au avut replicăserioasă, au dominat, şi-au creat ocazii. Însă la acest nivel, mai important decât ceea ce joci efectiv pe gazon este factorul psihic, conştiinţa valorii proprii şi convingerea că performanţa îţi este accesibilă. Şi Anglia,şi Franţa au titluri mondiale, Polonia nu va mai prinde niciodată un loc 3 (ca în 1974, dacă ţin bine minte),iar Senegal pur şi simplu nu are cum. Culmea e că în timp ce scriu eu acest articol, Japonia o conduce pe Croaţia (marea revelaţie de la ediţia precedentă) cu 1-0. Cred însă că nu se va termina aşa, chiar dacă Japonia are la activ victorii în grupă şi contra Germaniei, şi a Spaniei.