Doru POPOVICI

Mi-a trecut de mult boala aia de a mă entuziasma la orice victorie românească în competiții internaționale, și mai ales la cele fotbalistice, poate și fiindcă acestea s-au rărit că iarba de leac, cum spune străvechea zicere populară, dar sigur pentru că absolut nimeni (adică nicio instituție și nicio persoană fizică) nu pare interesat de altceva decât de dat țepe în orice direcție cu putință, de păcălit, de aburit și de  vopsit tot ce mișcă în perimetrul sportului ăstuia. Nu mă mai miră nicio declarație, de la burlenii oficiali până la petreștii din iarbă, fiecare mințind cu un tupeu nemăsurat, indiferent despre ce ar fi vorba. Alaltăieri, pe înnoptate, după ce panaramele lui Becali au reușit să obțină scorul pe care probabil doar de rușine nu li-l administrează și prin țară echipele sătești, i-am văzut pe împiedicații neobrăzatului de Petrescu țârâindu-se pe gazonul de la Praga într-un fel de demonstrație de nerușinare colectivă, de umilință nemăsurată și de antifotbal cum nu mi-a fost dat să văd în ultimii ani decât tot la neobrăzatul ăsta care se visa(ptiu!) antrenor la Chelsea. Din comentariile de după calamitate ale celor aflați în studioul Digi, dacă n-ai fi văzut meciul, ai fi crezut că împiedicații chiar au jucat fotbal. Ei bine, nu. Au avut doar baftă porcească pe parcursul întregii circoteci, în care au trecut, din greșeală, de vreo 4 ori de centrul terenului, întâmplător una din aceste greșeli finalizându-se cu gol. Golul victoriei. Golul singurei victorii românești în acest an în cupele europene, din 6 meciuri de rahat, câte ne-a fost dat să vedem. A fost cel mai milog și mai căcănar fotbal din câte se pot imagina. La urmă, în loc să fugă în codri sau în munți, panaramele au ieșit pe sticlă grohăind despre "abnegație", "devotament" și "spirit de sacrificiu", iar preș.-ul clubului, un fost fluieraș, a mai furat și din vorbe, cum făcea cândva din fluier, mugind despre "filosofia de joc" a lui Petrescu, aceea "de a nu lua gol". Ei, atunci să trăiască mă-sa care l-a făcut filosof!