Doru POPOVICI

În naivitatea mea de iubitor de frumos şi de fair play, am militat într-o demenţă peste tot pe unde mi s-a oferit prilejul (aici, în "Jupânu'", la radio etc.) pentru introducerea acestui sistem numit VAR fără ezitare, întru însănătoşirea întregului fotbal românesc (aiurea!, sperăm că măcar în cel "de elită", fiindcă la celelalte eşaloane nici peste 1000 de ani nu se va folosi), unde mai toţi cei implicaţi s-au tot plâns, ani de zile, că se fură, că ierarhiile nu se stabilesc prin joc, ci... din fluier şi steag! Aşa că nimic mai normal, ziceam şi eu, şi foarte mulţi alţii, decât introducerea arbitrajului din cameraspecial amenajată, din care prin reluări de faze să se poată stabili adevărul celor petrecute în iarbă. Numai că cu cât întârziam noi mai mult, cu atât se inventau metode de furat cu ajutorul VAR-ului, ceea ce mi se pare absurd şi năucitor. E vorba, aşadar, de hoţii din alte părţi (cănoi eram încă în faza dezbaterilor!), campioni absoluţi fiind, indiscutabil, englezii, unde cel mai adesea arbitrul nici nu se deranjează să privească monitorul de pe tuşă, ci fluieră cum învăţase el de la mă-sa! Acoperirea fiind aceea că în Marea Britanie fotbalul e mai aspru, greşelile neintenţionate nu se sancţionează, şi alte asemenea bazaconii cu care ne împuiau capul dinainte de evoluţia tehnologiei. Credeam că la noi, fiind la început, îşi vor băga fluieraşii minţile în cap şi măcar se vor preface cinstiţi o perioadă de timp. Aiurea! Chestii flagrante trec nebăgate în seamă, iar VAR-ul pare şi el să doarmă adesea adânc, în loc să-i zbiere în cascăinfractorului cu fluier. Un asemenea caz de o grosolănie de neimaginat a avut loc la meciul Steaua - Dinamo, de vineri, când la nici 2 metri de hoţul cu fluier, un flăcău a luat mingea cu mâna ca la volei, iar derbedeul făcea semne cajocul să continue! Chior nu părea, ceaţănu era, mai rămâne doar că e un borfaş căruia i se rupe de toate: de VAR, de Regulament, de spectatori, de orice. De ce mai era nevoie de VAR? Doar ca să ne enervăm încă mai tare?