Scriu cu sufletul plin de bucurie pentru Ana Bogdan, cea care a câștigat prima ediție a turneului WTA de la Iași, totodată primul trofeu din cariera sa. Ana va împlini anul acesta 30 de ani și ar fi fost păcat să își încheie socotelile cu tenisul fără o festivitate de premiere ca protagonistă. În orice sport, pe lângă campioni, există și truditori fără de care n-ar exista campionii ăia, că trebuie să bată și ei pe cineva, nu? Ana Bogdan rămăsese cam singura din generația sa fără titlu WTA la simplu, referindu-mă aici la jucătoarele românce care au cochetat cu Top 100. Pe lângă Simona Halep (cu nenumărate titluri, de toate mărimile), Irina Begu (5 titluri), Sorana Cîrstea (2) - prezente și acum în prima sută, le mai avem la categoria de vârstă 30+ pe Mihaela Buzărnescu (1) – a cărei carieră a fost marcată de accidentări, aici la Iași părăsind pe brațe terenul când servea pentru meci (!!), pe Monica Niculescu (3) - care nu mai joacă simplu de ceva vreme, și pe Dulgheru (2) – care s-a retras. Aș include-o și pe Patricia Țig (1), care e ceva mai tânără (28 de ani), ea având o revenire promițătoare după ce a devenit mamă, dar acum stă să iasă din Top 1000. Spuneam că Ana rămăsese cam singura fără titlu, acel ”cam” însemnând două excepții: Alexandra Cadanțu, actualmente Ignatik, și Andreea Mitu. Pentru o imagine completă, adaug că jucătoarele tinere care au pătruns în Top 100 sunt Gabriela Ruse, deja cu un titlu în palmares, și Jaqueline Cristian, cu tot timpul înainte.
În comparație cu Cadanțu și Mitu, Ana a fost o prezență constantă, remarcabilă prin forța de luptă, emblematice fiind ”maratoanele” cu Badosa sau Yastremska. De aceea, speram să vină și momentul ei de glorie într-o zi, așa că am resimțit aproape dureros eșecul de săptămâna trecută, din prima ei finală WTA, în Polonia, cu Caroline Garcia. Doar că franțuzoaica face parte din categoria celor aflate în căutarea timpului pierdut, adică jucătoare care promiteau mult la începutul carierei, dar ulterior nu și-au atins potențialul. Begu și Cîrstea se regăsesc și ele aici, la fel și o altă franțuzoaică, Alizé Cornet, care de când a trecut de 30 de ani și-a depășit sau egalat performanțele la 3 turnee de GS. Ceva mai tânără, 29 de ani în curând, Garcia nu mai câștigase un titlu la simplu din 2019, nu mai jucase nici măcar finală, așa că în vara lui 2022 iat-o pusă din nou pe treabă, cu două trofee succesive în finale cu Bianca Andreescu și Ana Bogdan. A fost unplayable (de nejucat). Dar asta spune ceva despre jucătoarea noastră, care nu s-a descurajat și după numai o săptămână și-a îndeplinit visul. N-a fost ușor, chiar dacă nu s-a înregistrat o prezență așa simandicoasă la această primă ediție de la Iași. Ana a fost cap de serie 3, deși primele două favorite, Golubic și Udvardy, erau mai slab clasate decât ea, cu aproape 25 de locuri fiecare! Numai că Golubic a pierdut repede, iar Ana a primit în semifinală o rusoaică argățoasă, Astakhova, de care a trecut în două seturi, însă în peste două ore. Finala a fost cu Udvardy, care a dus meciul în decisiv după ce a salvat cu banda o minge de 3-3 în setul secund. Din nou meci lung, cu Ana care n-a mai lăsat jocul din mână, susținută fiind și de publicul ieșean, dar fără excesele întâlnite deseori când cineva joacă acasă. Jucătoarea noastră a declarat că a lucrat mult pe partea mentală, rezultatele s-au arătat, asta alimentează încrederea, și tot așa, ar trebui să fie un cerc virtuos.