Doru POPOVICI

Din cauza faptului că sunt plecat pentru vreo săptămână, acest articol îl scriu încă de pe 16 iulie, noaptea, în jurul orei 2. De ceva vreme s-a terminat un meci așteptat cu mult interes de toți cei care se preocupă de fotbal, fie din interior, fie doar ca spectatori. E vorba de meciul din prima etapă a "Superligii" (nici la mișto nu cred că poți să-i zici astfel competiției în care e infinit mai multă comedie decât performanță) în care s-au întâlnit CFR Cluj, dornică să-și lingă rănile provocate de Pyunik, și Rapid, avariată și ea de plecarea copilului ăluia în Franța. A fost mai degrabă o dispută între orgoliile celor doi ultrainfatuaţi antrenori, Petrescu și Mutu, de care oricine a urmărit conferințele de presă de după meci se putea lămuri pe deplin. Întrebare: l-ați văzut vreodată pe Bursucu' râzând? Păi ăsta și când se screme de-un zâmbet pare că e amenințat de ceva! Dar un râs așa, sănătos, cade biped normal, să fiu al naibii dacă ăsta a produs vreodată. Iar aceasta, oricât ne-am feri de cuvinte, este o boală psihică. Cum tot așa e și infatuarea absolut grotescă, bașca pe deplin nejustificată: "Se uită că eu am stabilit nenumărate recorduri: cele mai multe meciuri fără gol primit..." (asta-i aproape un autodenunț pentru fotbalul căcănar pe care-l produce caantrenor!), "cele mai multe meciuri fără înfrângere..." (alt autodenunț: e șirul ăla nesfârșit de 0-0 și de 1-0, tot de căcănar perfect!). "Dar toate s-au uitat. A fost suficient accidentul cu Erevanu' șis-au uitat. Păi Alex Ferguson n-a avut și el înfrângeri?" Pe altul nici că l-a găsit ca să se autocompare: un Sir cu un... sărăntoc (la minte!). Gata, că m-am plictisit, păstrez și pentru "Jupânu'" perle de-ale nefericitului. Ziceam și de Mutu. După același meci, drăgălașul a dat-o și el: "Eu zic că meritam să câștigăm". Zău, Adițule? Și ce v-a împiedicat, mă?