Să nu credeţi cumva că dacă nu am abordat până acum acest subiect, nu am urmărit integral prestaţia absolut hazlie a celei mai noi generaţii de loseri apărute pe meleagurile fotbalistice ale mândrei noastre patrii. E vorba de împiedicaţii under 19, participanţi săptămânile trecute la turneul final din Slovacia, unde nu i-au dus neapărat propriile realizări (au luat şi o bătaie soră cu moartea!), ci jocul rezultatelor, în grupăgăsindu-se unii încă mai proşti... În primele două meciuri, cu Italia şi Franţa, normal că au luat bătaie, şi nu fiindcă ar fi fost net inferiori, ci din cauza aceleiaşi delăsări care caracterizează fotbalistul român de vreun sfert de veac încoace, el refuzând până şi ideea că într-o zi ar putea câştiga împotriva unei echipe normale. Ei, dar având în vedere că gazdele, slovenii, fuseseră măturaţi de francezi cu 5-0, pierzând ceva mai blând cu Italia, a rămas ca ultimul meci să decidă clasarea pe locul 3 în grupă, cel care ducea la barajul pentru Campionatul Mondial. Aici intervine antrenorul, iar dacă vreţi să ştiţi ce nume are un... No Name!, atunci aflaţi: Adrian Vasii. Nu scormoniţi, că nu vă iese. A jucat (e un fel de a spune, cănaiba l-a văzut pe iarbă!) pe la Sportul Studenţesc, cam la vârsta împiedicaţilor ăstora, adică de la 19 la 23 de ani, 4 sezoane, timp în care a intrat... de 2 ori pe teren! Ce naiba ai putea aştepta de la unu' din ăştia!? Revin la datele concrete: aşadar, în ultimul meci, cu Slovacia, ne-ar fi fost de ajuns un egal pentru a ocupa locul 3 şi a merge la baraj. Ştiţi la fel de bine şi dv, că dacă ai nevoie de un egal, trebuie să joci la victorie. Că dacă joci pentru egal, cel mai adesea te frigi, mai ales într-un caz caăsta, când întâlneşti gazdele. Vă daţi seama cum putea să le insufle dorinţa de victorie unu' care la vârsta lor şi-a tocit curul 4 ani la rând ca rezervă! Aşa că după ce au frecat mingea de-a latul terenului timp de 90 + 3 minute, în minutul 90 + 4 tolomacii cei tineri au luat-o exact ca loserii ăi' bătrâni săptămânile trecute! Viitorul fotbalului românesc? Geamănul prezentului!