Doru POPOVICI

Performanțele deosebite ale unor sportivi sau echipe generează veritabile mișcări sociale, atrăgând către practicarea sportului respectiv numeroși practicanți, în imensa majoritate copii, care se visează asemenea campionilor. De când sportul a devenit și o serioasă opțiune pentru îmbogățire, evident că și părinții (inclusiv cei care n-au făcut un minut de sport în întreaga existență) se aratăextrem de interesați, privindu-și copiii nu doar cape niște potențial viitori eroi, ci și cape mâna de aur care e musai să fie exploatată. Nu cred că nu vă amintiți cum odată cu apariția Nadiei Comăneci, dincolo de faptul că 7 din 10 nou-născute primeau numele Nadia, sălile de gimnastică au fost luate cu asalt de cohorte de părinți și de fetițe care deja se visau încălecând podiumurile de premiere ale tuturor competițiilor de gimnastică. Evident că de aici s-a generat o bază de selecție uriașă, ceea ce a dus chiar la perpetuarea timp de decenii a supremației românești în gimnastică. A venit apoi isteria fotbalistică, pornită odată cu Mondialul din Italia, din 1990. Nenumărați copii au luat calea gazonului, dar aici sistemul corupt în totalitatea sa a blocat practic drumul către marea performanțădupă circa un deceniu. Apariția Simonei Halep a generat și în tenisul feminin o serioasă mișcare de mase, în ziua de azi existând pe tablourile competițiilor de diverse categorii un număr considerabil de jucătoare românce, cu rezultate meritorii, chiar dacă nu de calibrul celor ale Simonei. În aceste zile, suntem cu toții în extaz în fata uluitoarelor performanțe ale înotătorului David Popovici, și cred că mulți părinți își văd deja odraslele tăind apamai dihai decât David, poate chiar ca delfinul Flipper! Chestia nasoală e că până acolo e vorba de muncă. Multă. Titanică. La care românul în general nu e predispus. În plus, chiar dacă ar fi, nu prea are unde să o practice, fiindcă bazinele de înot de performanță (așa numite "olimpice", cu lungimea de 50 de metri) continuă să fie numărate pe degete, competițiile naționale având loc și azi în aceleași locații caacum 40 de ani: București, Pitești, Mamaia... Așa că să ne bucurăm de ce face David, să-i urăm să aibă viață lungă în vârful ierarhiei mondiale, dar să ne luăm gândul de la vreun podium internațional cu măcar doi români pe el...