Doru POPOVICI

La fiecare început de campanie, fotbaliştii, oficialii şi suporterii sunt cu toţii plini de optimism, dând impresia că vorbim despre un fel de Brazilia localizată în Europa, altfel spus un rezervor nesecat de talente care abia aşteaptă să fie confirmate prin niscai performanţe care, iată!, bat la uşă. Indiferent cu cine am fi în grupăîn indiferent care competiţie, până în momentul primului fluier suntem favoriţi indiscutabil, şi doar o soartă nedrept de crudă ne-ar putea împinge către locul 2 care, însă, duce la barajul în care suntem categoric favoriţi! Restul e doar o îndelungată rutină: după primele bătăi luate "nu-i nimic, şansele rămân intacte, în fond am pierdut o bătălie..." (sau două, sau trei!), "...nu şi războiul", mai apoi avem"şanse matematice!" (în traducere liberă: 0%), iar la urmă, când suntem, cu acte, găinagrupei, antrenorul are un puseu de mare demnitate şi anunţă, în nesimţirea lui incomensurabilă, că "nu lasăechipala greu" (tot în traducere liberă: că mai vrea banii complet nemunciţi pe care Federaţia de rahat şi panarama din fruntea ei îi dau neisprăvitului, că doar nu dau de la ei!). Ei, cam aşa stăteau lucrurile până acum, mai exact până azi, când pornim într-o nouă aventură. Acum însă, cu un antrenor nou-nouţ, de mare deschidere spirituală, chiar dacă toate celelalte combatante (Finlanda, Bosnia şi Muntenegru) şi-au făcut cruce de bucurie că au picat cu noi (altădată ne întrebam doar cu ce scor le batem!), e clar că avem şanse mari. Mai rămân de rezolvat doar ceva detalii: cine apără, ce fundaşi punem pe lângă copitanul Chichireş(şi cum facem ca ăsta să se mişte altfel decât un hipopotam letargic), ce dracu' facem cu 13 mijlocaşi din 30 de jucători în total, şi mai ales cine naiba o s-o bage-n plasa adversă, că doar nu-i vedeţi pe Puşcaş, Ivan sau Alibec în stare de aşa ceva... Hai România, hai tricolori!