Alaltăieri s-a disputat meciul tur dintre două echipe care emit pretenţii pe deplin justificate la câştigarea celui mai dorit, mai important şi mai disputat trofeu la nivel de echipe de club: Liga Campionilor. Cel mai interesant lucru e că disputade pe gazon are în paralel şi una care se desfăşoară pe băncile tehnice, atât Guardiola cât şi Ancelotti disputându-şi şi ei felurite recorduri legate de carierele lor. În plus, ambele echipe sunt lidere în clasamentele naţionale, având şanse reale de a-şi adjudeca şi titlurile în cele mai solide campionate naţionale. Ca principiu, înainte de începerea disputei, nu poţi să nu te gândeşti că urmează un meci hipertacticizat, în care toată lumea stă la pândă în aşteptarea greşelii adversarului, şi că dacă ar fi să se înscrie două goluri, atunci ne putem considera nişte spectatori norocoşi. În plus, fragmentarea jocului prin procedee de tot felul, inclusiv puzderie de faulturi, ar fi cumva logică. Numai că nici n-a fluierat bine startul romanul Istvan Kovacs (excelent pe toată durată, dar ajutat şi de fotbaliştii pentru care "fair play" nu-i doar o vorbă...) că City şi ratase două ocazii foarte clare de gol! Apoi, până să ne dumirim (noi, fanii Real-ului!) ce se întâmplă, scorul devenise 2-0! Ei, nu-i nimic, scorul ăsta l-am mai văzut, însă joc aşa catastrofal nu! Băieţii păreau să nu se cunoască între ei, pe 3 din ei (Alaba, Kroos, Modric) îi doborâse somnul, iar alţi vreo 5 sau 6 nu mai ştiau nici ce-s alea un stop, o pasă, o centrare! Cred că în prima repriză Chiajna ar fi făcut scor cu ei! Nu şi City, care a ratat cât în 7 meciuri. Nu mă întrebaţi, că nu ştiu cum s-a întâmplat de aînscris şi Real. A venit apoi vălmăşagul de goluri care au dus în final la bizarul 4-3, încununat de penalty-ul lui Karim, care mi-a preluat gândul şi a tras cum i-am zis eu (cu martori!) că trebuie. Adică tot el a mai făcut o nefăcută. A fost poate cel mai prost meci al Real-ului care (cum nu credeţi!?) are clar prima şansă de calificare. Pariul rămâne deschis. Ăla că ia trofeul!