Revin și eu la fotbal, care n-a stat pe loc în timpul agitatului tenis de la antipozi. În primul rând, ignorata Cupă a Africii pe Națiuni, de către televiziunile noastre, a ajuns în faza semifinală. Azi este prima dintre ele, Burkina Faso versus Senegal, în timp ce mâine gazda Camerun are meci interesant cu Egiptul lui Mo Salah. Începând din această fază, îmi propusesem să urmăresc meciurile online, pe site-ul vreunei case de pariuri, dar nu garantez că voi avea nervi pentru așa ceva, poate doar part-time. E și asta o confirmare personală pentru cât de puțin atractivă e această competiție. De înțeles, așadar, decizia televiziunilor noastre de a evita investiția. Și pe bună dreptate, de ce ar face-o, când starurile, aproape fără excepție, sfârșesc prin a fi trase în jocul mlăștinos al celorlalți, în loc să se întâmple fenomenul invers?! Asta ca să nu mai pomenesc de slaba organizare, ca eufemism, fiindcă până la urmă au murit oameni... Evident, nici arbitrii n-aveau cum să fie altfel, e de antologie felul în care un central a fluierat finalul unui meci înainte de expirarea celor 90 de minute legitime! În fine, bine că se termină, că începe Liga Campionilor, iar unii dintre acești jucători vor schimba dramatic decorul.
În al doilea rând, aș vrea să vă aduc în atenție ceva ce urmăream încă dinainte de AO, dar n-am vrut să mă grăbesc ca fata mare la măritat. Între timp, inclusiv casele de pariuri au început să reflecte fenomenul: în Belgia, după 25 de etape, conduce detașat o nou promovată, care a devenit și favorită să-l câștige, după ce a trecut în ultimele două etape peste hopurile numite Bruges și Andrelecht. Este vorba de Union Saint-Gilloise, 0-0 la Bruges (locul 2) și 1-0 acasă cu Anderlecht (locul 4). Ei bine, sâmbătă seară urmează deplasarea la locul 3, Antwerp, echipă care poate fi de-acum considerată principala contracandidată, fiindcă are un meci mai puțin disputat, iar cu 3 puncte virtuale ar fi la 7 puncte în spate lui Saint-Gilloise, înaintea meciului direct. Iar dacă vă puneți întrebarea legitimă ”când se vor înjumătăți punctele?”, întrucât de la belgieni am împrumutat noi modelul actual, aflați că Belgia a trecut la campionat regulat de 18 echipe!